Foto: Ambasada RM în Italia

Anunț important pentru moldovenii din Rusia! Urmează să-și perfecteze acte noi de ședere în Federația Rusă

Ambasada Republicii Moldova în Rusia anunță că moldovenii care dețin acte de ședere temporară sau permanentă pot să-și perfecteze actele care au expirat în timpul pandemiei de COVID-19,  până pe 15 iunie curent. O decizie în acest sens a fost luată de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.

”Secția consulară a Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă aduce la cunoștință despre faptul că în conformitate cu prevederile Decretului Președintelui Federației Ruse nr. 791 din 15 decembrie 2020, cetățenii străini, posesori ai actelor de ședere temporară sau permanentă pe teritoriul Federației Ruse, care au expirat în timpul perioadei de pandemie COVID-19 (16.03.20 – curent), urmează să-și perfecteze acte noi de ședere în Rusia, în locul celor cu valabilitatea expirată, până la data de 15 iunie 2021”, anunță Ambasada Republicii Moldova în Rusia.

În acest context, Secția consulară, recomandă cetățenilor Republicii Moldova să se conformeze prevederilor Decretului menționat, în scopul evitării sancțiunilor la care vor fi supuși, în cazul depistării lor cu acte expirate.

Dosar Media

Ai o noutate?