Liderul grupului PRO Moldova, Andrian Candu, declară că a avut o întrevedere cu președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, chiar în sediul PD.
Discuțiile au vizat inițiativa cu privire la armistițiul politic, inițiativă votată în Parlament, dar fără susținerea democraților.
”Eu, personal, la sediul PD am avut o întrevedere cu domnul Filip zilele trecute, unde am discutat despre acest armistițiu politic. Am ajuns atunci la ideea că noi venim cu inițierea acestui lucru, iar PD să vină cu apeluri publice. Dacă domnul Filip va minți, atunci vom găsi și martori care m-au văzut la sediul PD”, declară Andrian Candu în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.
Deputații au votat, vineri, Declarația Parlamentului Republicii Moldova cu privire la armistițiu politic în fața crizei umanitare cauzate de pandemie în Republica Moldova.
În Declarație se arată că Republica Moldova bate zilnic propriile recorduri la numărul de teste pozitive la COVID-19. Țara a pierdut peste 4 mii de oameni în acest an de pandemie.
”Conștientizând gravitatea situației, Parlamentul Republicii Moldova se angajează să acționeze, dincolo de poziții politice și promisiuni electorale, pentru a păstra societatea unită, solidară și pregătită să acționeze consolidat și în consens pentru a depăși problemele cu care ne confruntăm”, se subliniază în Declarație.
Declarația a fost votată de către PSRM, PRO Moldova, Pentru Moldova și Partidul ”ȘOR”.