Andrei Spînu participă, în Azerbaidjan, la o reuniune consacrată Coridorului sudic al gazelor

Andrei Spînu participă, în Azerbaidjan, la o reuniune consacrată Coridorului sudic al gazelor

Vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, va participa vineri, 4 februarie, la Baku, Azerbaidjan la cea de-a 8-a reuniune ministerială a Consiliului consultativ al Coridorului sudic de gaze (CSG), care conectează regiunea Caspică cu Europa.

„Sunt la Baku. În premieră, voi reprezenta Republica Moldova la cea de-a 8-a Reuniune ministerială anuală a Consiliului consultativ al Coridorului sudic de gaze. La eveniment participă miniștri ai Energiei și reprezentanți ai Comisiei Europene. Agenda reuniunii din acest an se axează pe securitatea energetică, tendințele prețurilor la energie și gaze, dar și impactul asupra climei și mediului”, a scris Andrei Spînu pe facebook.

Ilham Aliev: Coridorul sudic al gazelor – o realizare istorică

Finalizarea proiectului Coridorul sudic al gazelor a fost o realizare istorică pentru Azerbaidjan, pentru vecinii noștri, pentru Europa, deoarece este un factor important al securității energetice europene, un instrument de diversificare”, declara liderul  Azerbaidjanului, Ilham Aliev, la Forumul global de la Baku din 4 noiembrie.

În primele zece luni ale anului 2021, Azerbaidjanul a transportat peste 14 miliarde de metri cubi de gaze prin Coridorul sudic al gazelor. Președintele Aliev preciza că Azerbaidjanul a furnizat gaze „pe această rută către Turcia, Georgia, Italia, Grecia și Bulgaria. Se poate spune că jumătate din acest volum a fost utilizat de către consumatorii din Uniunea Europeană”.

Ulterior, la reuniunea Consiliului NATO, la Bruxelles, pe 14 decembrie 2021, liderul azer a informat că „patru țări NATO, printre care Turcia, importă gaze naturale din Azerbaidjan”, adăugând că „există toate oportunitățile de a extinde geografia aprovizionărilor în viitor”. De asemenea, preşedintele Aliev a menţionat că, „la ora actuală, aproximativ 20 de țări NATO importă petrol din Azerbaidjan”.

În cadrul reuniunii din 4 februarie de la Baku vor fi organizate sesiuni plenare pe temele „Coridorul sudic al gazelor: realizări și perspective”, „Extinderea CSG către noi piețe energetice, inclusiv țările din Balcanii de Vest” și „Tranziția energetică – de la hidrocarburi și măsuri de reducere a emisiilor de metan până la neutralitatea carbonului: modalități, provocări, termene limită”, a informat agenţia de presă Infotag, cu referire la ministerul azer al Energiei.

De ce este important Coridorul sudic al gazelor

Coridorul sudic de gaze va întări securitatea sistemului energetic global, conectând regiunea Caspică cu Europa, subliniau anterior autorităţile de la Baku.

Coridorul sudic de gaze are sprijinul Comisiei Europene şi face parte din eforturile destinate reducerii dependenţei energetice a Europei de Rusia, care controla aproximativ 34% din piaţa de gaze naturale din Europa.

Azerbaidjanul a demarat livrările comerciale de gaze naturale spre Europa via gazoductul Trans Adriatic Pipeline (TAP) în decembrie 2020. Trans Adriatic Pipeline (TAP) este punctul final al Coridorului sudic de gaze, un proiect în valoare de 40 de miliarde de dolari, care se întinde pe o distanţă de 3.500 de kilometri şi face legătura între zăcământul Shah Deniz II din Marea Caspică şi Italia, trecând prin Georgia, Turcia, Grecia, Albania şi Marea Adriatică. TAP este primul gazoduct non-rusesc care aprovizionează Europa, după conexiunea Medgaz, care în anul 2011 a început să livreze gaze din Algeria în Spania, potrivit agențiilor de presă internaționale.

La reuniunea din 4 februarie de la Baku vor participa comisarul european pentru energie, Kadri Simson, comisarul european pentru extindere și politica de securitate, Oliver Varheli, precum și reprezentanți de rang înalt ai SUA, Marea Britanie, Turcia și alte țări. În plus, vor participa reprezentanți ai companiilor energetice BP, BOTAȘ, TPAO, TANAP, TAP, SNAM, Fluxys, İCGB, Romgaz, SACE, SGC, Enagas, Uniper, Total Energies, Equinor, LUKOIL, precum și Banca Mondială, Banca Asiatică de Dezvoltare , BERD și Banca Europeană de Investiții. La întâlnire sunt așteptați să participe și reprezentanți ai ACWA Power (Arabia Saudită) și Masdar (EAU).

Eleonora Lisnic

Ai o noutate?