Andrei Spînu, acuzat de incompetenţă şi de iresponsabilitate: Ștefan Gligor, despre negocierile cu Gazprom

Liderul Partidului Schimbării îl acuză pe vicepremierului Andrei Spînu de incompetenţă şi de iresponsabilitate, în condiţiile în care a acceptat formula de calcul a preţului propusă de Moldovagaz, „filiala Gazprom-ului în Republica Moldova”.

Potrivit lui Ştefan Gligor, delegaţia Republicii Moldova a acceptat toate condiţiile părţii ruse, fără a miza pe cartea regiunii transnistrene, care ne-ar fi oferit un preţ avantajos la gaze, transmite IPN.

Potrivit lui Ştefan Gligor, Republica Moldova plăteşte acum un preţ de achiziţie exagerat, din cauza formulei de calcul care este dezavantajoasă pentru Republica Moldova.

„Preţul pe care-l plătim acum este rezultatul negocierilor purtate. Delegaţia Republicii Moldova la aceste negocieri a fost foarte slabă. Vicepremierul Spînu nu este persoana cu experienţa, pregătirea şi cunoştinţele necesare pentru a negocia astfel de lucruri. S-a încercat să ni se prezinte această formulă drept o victorie a ministrului, ceea ce este puţin provincial, în condiţiile în care este vorba despre banii a sute de mii de oameni”, a spus Ştefan Gligor în cadrul emisiunii „Пятница с Анатолием Голя”, de la RTR Moldova.

Formula negociată pentru următorii 5 ani este foarte volatilă, are la bază preţul de pe piaţa internaţională la petrol şi preţul la gaz. Ponderea gazului este mai mare decât cea a petrolului, preţul gazului în decembrie a ajuns şi până la 2700 de dolari. Când se calculează 30% din preţul mediu lunar la gaz, se obţine o sumă mai mare faţă de componenta petrolului, deşi ponderea petrolului în formulă este de 70% ”, a adăugat Ştefan Gligor.

Potrivit reprezentanţilor Moldovagaz, dacă se menţine un preţ de achiziţie mai mare de 600 de dolari, se impune o majorare a tarifului.  Potrivit calculelor –  14,7 lei.

Dosar Media

Ai o noutate?