Tot mai multe voci spun că dacă Rusia va dori să invadeze Republica Moldova, unica salvare ar fi unirea Republicii Moldova cu România. Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase susține însă nu ar trebui să ne îmbătăm cu apă rece, întrucât decizia despre o eventuală unificare statului nu se ia la Chișinău, ci la București.
”Să nu lansăm speranțe false cetățenilor. Nici în 1918 nu a fost determinantă voința moldovenilor pentru a unifica statul român. Decizia de unificare s-a luat la București. Sfatul Țării a votat, însă decizia a fost luată acolo. La ora actuală, decizia privind unificarea Republicii Moldova cu România nu ne aparține nouă, ea aparține clasei politice de la București. Eu nu cred că actuala clasă politică românească este capabilă de o asemenea decizie. De aceea, eu cred că noi trebuie să mizăm în primul rând pe forțele proprii, să încercăm să vedem cum ne putem apăra de unii singuri, să nu trăim cu anumite iluzii care nu au șanse să se realizeze”, declară Alexandru Tănase.
Tănase susține că potrivit sondajelor din România, numărul unioniștilor a scăzut, iar politicienii de la București au început să vorbească tot mai mult în ultimii ani despre Republica Moldova ca stat independent.
”Toate puse la un loc, mie nu îmi creează o convingere că în România ar fi cineva gata să-și asume un asemenea proiect, care presupune o confruntare cu Federația Rusă și o redesenare toată a paradigmei relaționale Rusia-România. (…) Vorbind despre posibilitatea unirii, trebuie să înțelegem că deciziile nu se iau la Chișinău. Dacă noi la Chișinău am lua o decizie colectivă că vrem unirea, atunci și România ar trebui să accepte această decizie. Având în vedere cine astăzi guvernează România, mă îndoiesc că și-ar asuma acest lucru”, mai spune fostul președinte al Înaltei Instanțe.
Alexandru Tănase amintește că: ”Basarabia este prețul pe care l-a plătit Bucureștiul Rusiei pentru ca România să existe în frontierele actuale”, iar o eventuală reunificare ar însemna o regândire strategică și o repoziționare totală a relațiilor româno-ruse, care nici pe departe nu sunt cele mai bune. În acest sens, Tănase precizează că România nu este gata să-și asume o asemenea decizie acum.
”La ora actuală, avem o ”Transnistrie” care, din fericire, nu este loială sută la sută Rusiei și nu este sută la sută agresivă ca Rusia, respectiv ezită să se implice în acest joc”, mai spune Alexandru Tănase.
În cazul în care Rusia va decide să atace teritoriu Republicii Moldova, țara noastră va trebui, nestingherit, să ceară ajutor de la parteneri pentru a se apăra, spune Tănase.
”Noi va trebui să cerem ajutor de la toți cei care sunt gata să ni-l ofere. Nu vom fi puși în situația de a alege de la cine să cerem ajutor, va trebui să luăm de la toți. Ucraina are un interes vital ca acest focar de la frontierele sale de vest să dispară, ca Rusia să nu mai poată șantaja Ucraina cu un al doilea front. În acest sens, dau foarte multă greutate declarațiilor precum că (Ucraina va apăra Moldova).”, mai spune expertul în drept constituțional.
Alexandru Tănase spune că provocările Moscovei în Republica Moldova ar urma să se întrevadă și mai mult în ultima perioadă, dar într-o altă formă: ”Singurul risc mare este destabilizarea situației în Republica Moldova. Nu este un secret că Federația Rusia va activa coloana a cincea pentru a schimba guvernarea de la Chișinău, iar aici va conta responsabilitatea cetățenilor de a fi implicați în acest gen de operațiuni”.
Fostul premier Iurie Leancă a declarat la un post TV din România că țara noastră nu are prea multe variante, dacă cade Ucraina, ba mai mult, doar una singură. Și aceea e unirea.
”Dacă rușii reușesc să ajungă la Tiraspol, e sfârșitul nostru, al Republicii Moldova, în cazul în care, cum vă spuneam, Bucureștiul și Chișinăul nu pun în acțiune anumite scenarii. După mine, unicul scenariu este unirea. În momentul în care România ar face acest pas împreună cu Chișinăul, imediat intrăm sub umbrela securității NATO și a Uniunii Europene”, menționează Leancă.
Fostul premier menționează că ”autoritățile de la Chișinău nu pot face prea multe pentru a se proteja în cazul în care apare o situație de conflict armat pe malul stâng al Nistrului. Unica soluție și unica pauză a Republicii Moldova, astăzi, este Ucraina, și capacitatea ei de a rezista acestei invazii, acestor atacuri rusești”.