Foto: timpul.md

Alexandru Jizdan susține că perchezițiile de astăzi sunt rezultatul unor indicații ai unor ”factori de decizie”, care au vrut acțiuni ”mai cu impact”

Fostul ministru de Interne, Alexandru Jizdan, a venit cu o reacție în urma perchezițiilor desfășurate în această dimineață la domiciliul familiei mele, acasă la mama mea și în alte câteva locații.

“Aceste acțiuni au loc în baza unui dosar inițiat la data de 2 iunie 2022, cu privire la o pretinsă îmbogățire ilicită și fals în acte, fapt care a tot fost verificat și investigat prin diferite metode de instituțiile statului, în ultimii 3 ani. Am fost cooperant toată această perioadă și am oferit toate informațiile necesare pentru a face claritate. Unii “factori de decizie” au insistat totuși să fie dispuse acțiuni “mai cu impact” în acest sens. Azi dimineață am primit procurorii și ofițerii SIS acasă și am oferit tot terenul necesar pentru ca ei să-și facă meseria așa cum dictează legea. În perioada activității mele profesionale, în mandatul de ministru și deputat, am acționat conform legii Republicii Moldova, iar după plecarea din aceste funcții de Stat nu am avut temei și necesitate să vreau să plec din țară, sau să mă ascund de ceva”, a precizat Jizdan.

Fostul șef de la MAI dă asigurări că va coopera cu oamenii legii și că nu va părăsi teritoriul țării, pentru a se ajunge la o finalitate în dosarul său.

“Tocmai de asta, vă informez că voi fi receptiv și de acum înainte, oferind celor care investighează acest caz toate informațiile necesare, încât să ajungem la o finalitate generată de acțiuni legale și transparente în acest proces. Am să revin cu informații pe parcurs, în așa fel încât acest caz să fie reflectat societății corect și echidistant din ambele părți”, a conchis fostul ministru de Interne.

Amintim că, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, au descins în dimineața zilei de miercuri, 29 iunie, cu percheziții la fostul ministru al Afacerilor Interne.

Turcan Ana

Ai o noutate?