Air Moldova și Aeroportul, motiv de dispută în Parlament! Slusari: ”Vrem să știm exact” – Greceanâi: ”Nu mă provocați să nu vreau”

Audierile parlamentare privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău și rezilierea contractului cu Avia Invest ar urma să se desfășoare urmează să fie organizate săptămâna viitoare.

Biroul Permanent a decis includerea acestor subiecte pe ordinea de zi a ședințelor în plen ale Parlamentului din 4 – 12 februarie.

„Vrem să știm exact când vor fi organizate aceste audieri să nu ne pomenim în situația de data trecută când ați încheiat sesiunea”, a declarat vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, deputat al Platformei DA.

„Propun să fie organizate pe 12 februarie”, a menționat speakerul Zinaida Greceanâi. „La ce oră? Vom decide joi. Nu mă provocați să nu vreau”, a adăugat Greceanâi la insistența opoziției să fie stabilită o oră audierilor.

La solicitarea fracțiunii Platformei DA, Biroul Permanent a Parlamentului a decis audierea reprezentanților de la Procuratura Generală, CNA, Ministerul Justiției și APP în cazul rezilierii contractului de concesionarea a Aeroportului, precum și în cazul privatizării dubioase a companiei Air Moldova.

Dosar Media

Ai o noutate?