Adevăratul război, cel geopolitic, între SUA și Rusia, dat deocamdată pe teritoriul Ucrainei, iese la suprafață: Biden – ”Vom apăra orice centimetru, chiar dacă asta va însemna al 3-lea Război Mondial.
Președintele SUA, Joe Biden, a venit cu cea mai dură reacție de la amenințările liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, că va folosi arma nucleară pentru a se apăra, chiar asta va pune în pericol omenirea.
Reacția americanilor fac ca lucrurile să se precipite, iar războiul declarațiilor, deocamdată, al marilor puteri aduc multă teamă în rândul omenirii.
“Doar o singură mișcare și vom apăra fiecare centimetru din granița NATO, chiar dacă asta va însemna al 3-lea Război Mondial. Dar el nu se va da în Ucraina”, a spus Biden.
Oficialul a anunțat că a trimis 12.000 de soldați americani la hotarul de Est, România, Polonia și Țările Baltice, în baza Articolului 5, care prevede apărarea țărilor membre NATO.
Rusia va avea de plătit un „cost sever” dacă utilizează arme chimice în Ucraina, a avertizat preşedintele american Joe Biden într-o declarație de presă susţinută vineri la Casa Albă, în care a anunţat noi sancţiuni împotriva Federației Ruse, printre care şi interzicerea importurilor de caviar, vodcă şi diamante, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Statele occidentale sunt îngrijorate de o posibilă utilizare a armelor chimice de către Moscova în Ucraina. La rândul său, Rusia acuză Washingtonul şi Kievul că gestionează laboratoare destinate producerii de arme biologice în ţară, ceea ce a fost dezminţit de cele două ţări.
Pe de altă parte, preşedintele SUA s-a angajat să evite „o confruntare directă între NATO şi Rusia”, întrucât ar provoca „Al Treilea Război Mondial”.
”Nu vom lupta într-un război împotriva Rusiei în Ucraina”, a spus liderul american.
O reuniune a Consiliului de Securitate a ONU pe această temă a avut loc vineri, 11 februarie.