Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Lilian Carp a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că va sesiza Procuratura Generală. Acesta susține că deputatul socialist, Corneliu Furculiță, membru al Comitetului Executiv Politic al PSRM, s-ar face vinovat de trafic de influență și abuz de funcția și statutul pe care le deține.
„Solicit să se investigheze de către PG acțiunile care depășesc în mod vădit limita de competență săvârșite de către Corneliu Furculiță făcând uz de statutul deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, cu participarea și implicarea ministrului Afacerilor Interne, Pavel Voicu, care cad sub incidența Codului Penal al RM, art. 327 al.2, lit. B – Abuz de serviciu, abuz de putere și art. 328 al. 3 lit. B Excesul de putere și depășirea atribuțiilor de serviciu manifestate prin săvârșirea unor acțiuni cu scopul de a influența și mușamaliza deschiderea unei cauze penale pe numele unei persoane aflate în grad de rudenie cu deputatul Corneliu Furculiță”, a anunțat Lilian Carp.
Deputatul PAS a solicitat demisia ministrului Pavel Voicu și retragerea imunității deputatului Corneliu Furculiță.