Fostul Ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă s-a prezentat, astăzi, împreună cu avocații săi, în fața procurorilor PCCOCS unde a fost audiat și recunoscut în calitate de bănuit de complicitate la contrabandă cu anabolizante.
În cadrul audierii, acesta a făcut declarații, negând că ar fi avut vreo implicare în cele imputate de procurori. Totuși, procurorii au decis să-l rețină preventiv pentru 72 de ore.
În continuare, PCCOCS urmează să verifice depozițiile date de către bănuit în raport cu probatoriul acumulat pe dosar, iar în funcție de circumstanțele ce urmează a fi stabilite, procurorii vor decide asupra necesității punerii fostului ambasador sub învinuire cu solicitarea aplicării arestului.
Amintim că pe acest dosar, anterior, a fost arestat șoferul microbuzului cu numere diplomatice, reținut la începutul lunii decembrie la postul vamal Palanca cu mai multe cutii cu anabolizante, precum și o altă persoană învinuită că ar fi avut tangență cu acest caz.
Substanțele au fost depistate în autoturism pe 5 decembrie 2020, de către Serviciul Vamal și Serviciul de Informații și Securitate, iar potrivit estimărilor, evaluarea lotului se cifrează la peste 8 milioane de lei.