Foto: pravda.com.ua

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba: Sunt convins că Rusia va pleca din Transnistria, Crimeea și Donbas

Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba, a oferit un interviu pentru Deschide.md în contextul vizitei sale oficiale la Chișinău. Diplomatul ucrainean a declarat că este convins de faptul că Rusia se va retrage din teritoriile ocupate din regiune – Crimeea, Donbas și Transnistria, iar înghețarea conflictului în Donbas după modelul celui transnistrean ar fi cel mai prost scenariu pentru Kiev.

Eu sunt absolut convins că Rusia va pleca din Crimeea, că Rusia va pleca din Transnistria, că Rusia va pleca din Donbas. Eu aș fi foarte fericit dacă eu, în calitate de ministru al Afacerilor Externe al Ucrainei, voi reuși să aduc un aport considerabil în aceste procese. Rusia trebuie să plece din simplul motiv că acestea nu sunt pământurile ei. Nu are niciun drept să se afle pe aceste pământuri. Trebuie să lucrăm fără întrerupere și niciodată să nu ne permitem nouă înșine sau prietenilor noștri să punem la îndoială izbânda definitivă în acest sens, oricât timp ar trebui pentru asta”, declară Kuleba pentru Deschide.md

Întrebat, cum Ucraina vede realizare procesului de evacuare a trupelor ruse și a munițiilor de pe teritoriul Republicii Moldova și dacă este dispusă să ofere un coridor verde pentru această evacuare, Kuleba a declarant că:

”Deja au fost frânte toate sulițele în jurul retragerii trupelor ruse din Transnistria, dar ele tot nu sunt retrase. Când va fi luată decizia finală de evacuare, sunt convins că Ucraina va oferi întreg suportul pentru realizarea acestui proiect și pentru restabilirea integrității teritoriale. Acum este prematur să discutăm anumite detalii tehnice, deoarece un asemenea proces logistic cum ar fi retragerea trupelor necesită atenția asupra celor mai mici detalii”, spune diplomatul.

Totodată, Kuleba a declarat că ”Situația în regiune este alarmantă, lipsește un sistem de securitate. Există toate condițiile pentru un joc liber din partea Federației Ruse. În fâșia subregiunii noastre avem Donbasul, Transnistria, Crimeea, avem Belarusul slăbit de contradicțiile interne, avem o Uniune Europeană preocupată de problemele sale interne și care nu se poate concentra pe problemele statelor din vecinătate. Avem multă instabilitate, iar în aceste condiții trebuie să fim foarte precauți. Dar cel mai bine este atunci când suntem precauți împreună cu prietenii și partenerii noștri. Eu vreau ca Republica Moldova și Ucraina să fie prieteni în acest sens”.

Dosar Media

Ai o noutate?