Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a avizat, în ședința de astăzi, moțiunea simplă asupra activității Ministrului Afacerilor Interne. 5 deputați au votat pentru aprobarea avizului Comisiei de susținere a moțiunii.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, moţiunea simplă se supune dezbaterii în ședința plenară a Parlamentului, fiind însoţită de avizul comisiei permanente de profil. Avizarea se face în termen de până la 7 zile lucrătoare de la data depunerii moţiunii. Dezbaterea moţiunii simple în ședința plenară va avea loc la data stabilită de Biroul permanent, în termen de 14 zile lucrătoare de la depunere.
Amintim că deputații PPDA, au declarat că vor înainta o moțiune de cenzură, împotriva lui Pavel Voicu, după ce o investigație jurnalistică a demonstrat că Voicu a fost implicat în mușamalizarea unui dosar penal al nepotului deputatul PSRM, Corneliu Furculiță. Totodată, aceștia sunt nemulțumiți de acțiunile poliției în ziua scrutinului electoral, la secțiile de votare din stânga Nistrului.
Și deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Lilian Carp a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că va sesiza Procuratura Generală în acest sens. Acesta susține că deputatul socialist, Corneliu Furculiță, membru al Comitetului Executiv Politic al PSRM, s-ar face vinovat de trafic de influență și abuz de funcția și statutul pe care le deține.
Atât Corneliu Furculiță, cât și Pavel Voicu au calificat informațiile apărute în presă drept unele false.