Întâlnirea Trump – Putin: Unde și când va avea loc

Donald Trump a anunţat pe reţeaua sa Truth Social că întâlnirea cu omologul său rus Vladimir Putin va avea loc pe 15 august în statul american Alaska (nord-vest), relatează AFP.

Kremlinul a confirmat că preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni în Alaska cu omologul său american Donald Trump, descriind alegerea locului pentru întrevedere ca fiind „destul de logică”.

„Rusia şi Statele Unite sunt vecini apropiaţi, cu o graniţă comună”, a explicat consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov, citat de agenţiile de presă ruseşti, precizând că Moscova l-a invitat pe Trump să viziteze Rusia după summit.

Preşedintele SUA Donald Trump a menţionat că un posibil „schimb de teritorii” între Ucraina şi Rusia în cadrul unui viitor acord între cele două ţări aflate în conflict, fără a preciza progresele înregistrate pe această temă de părţile implicate, relatează AFP.

Rusia a cerut până în prezent Ucrainei să-i cedeze oficial cele patru regiuni controlate parţial de armata rusă (Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson), precum şi peninsula Crimeea anexată în 2014, să renunţe la aspiraţia de aderare la NATO şi să-şi diminueze capacităţile militare.

Aceste condiţii au fost descrise de Ucraina ca fiind inacceptabile şi a cerut retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul său, precum şi garanţii de securitate occidentale, inclusiv continuarea livrărilor de arme şi, ca substitut în lipsa aderării la NATO, desfăşurarea unui contingent militar european pe teritoriul ucrainean, desfăşurare faţă de care Rusia se opune categoric.

Dosar Media

Ai o noutate?

[google_drive]