În urmă cu puțin timp, în apropierea orașului Briceni, într-o livadă, a fost descoperită o rachetă. Obiectul exploziv a fost descoperit de o patrulă a poliției de frontieră, care din cauza bombardamentelor rusești de astăzi, și-au intensificat gradul de atenție, anunță Ministerul Afacerilor Interne, scrie deschide.md
Totodată, în conformitate cu planurile de acțiune ale MAI, poliția de frontieră a intensificat patrulele și a ridicat gradul de atenție în zona comisariatelor Briceni și Ocnița.
În acest moment, zona în care a fost descoperită racheta a fost izolată de patrule ale poliției și poliției de frontieră. La fața locului sunt așteptate serviciile specializate ale Ministerului de Interne, Bombteh și IGSU.
În după-amiaza zilei de luni, la ora 13:24, șeful administrației militare regionale de stat Odesa, Maxim Marchenko, a spus că armata rusă a efectuat lansări de rachete. Sunt raportate explozii în regiunile Odesa, Kiev, Vinnița, Cerkasî și Kirovohrad. Nu există în prezent informații despre pagube sau victime.
Forțele rusești au vizat din ce în ce mai mult instalațiile energetice ucrainene în ultimele săptămâni, pe măsură ce s-au confruntat cu eșecuri pe câmpul de luptă, provocând întreruperi majore de energie electrică pe măsură ce se instalează iarna.
Potrivit purtătorului de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene, Iurii Ignat, rușii au lansat rachete din regiunea Volgodonsk, Marea Caspică și Marea Neagră. Ignat a remarcat că ocupanții pot folosi mai multe valuri de atacuri pentru a dispersa rachete în toată Ucraina și a încurca acțiunile apărării aeriene ucrainene.