Noul secretar general al Guvernului, Igor Talmazan, a fost prezentat echipei. Șefa Executivului și-a exprimat încrederea că noul șef al Cancelariei de Stat posedă experiența necesară pentru a contribui la fortificarea capacităților instituției și realizarea obiectivelor-cheie pentru perioada următoare.
Natalia Gavrilița s-a referit la conceptul de reorganizare a Cancelariei de Stat, dezvoltat de ex-secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea, subliniind că documentul va sta la baza eficientizării activității instituției.
Potrivit prim-ministrei, printre prioritățile pentru perioada următoare se numără și finalizarea Strategiei de reformare a administrației publice, îmbunătățirea proceselor de implementare și executare a deciziilor, dar și consolidarea proceselor ce țin de integrarea în UE a Republicii Moldova.
„Am toată încrederea că domnul Talmazan va putea accelera lucrul pe aceste direcții, iar împreună vom obține rezultate frumoase. Este important să ne concentrăm pe eficiența Cancelariei de Stat, dar și să evoluăm în procesul de ancorare ireversibilă a țării noastre în spațiul european”, a subliniat Natalia Gavrilița.
Igor Talmazan a menționat că își dorește o colaborare eficientă și un dialog deschis cu angajații Cancelariei de Stat, opinând că lucrul în echipă este esențial pentru realizarea tuturor obiectivelor propuse. „Îmi doresc să fortificăm împreună activitatea Cancelariei de Stat și să devenim o instituție puternică”, a spus Secretarul general al Guvernului.
Igor Talmazan a activat, până în prezent, în funcția de director al Serviciului Vamal. Anterior, și-a desfășurat activitatea în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, șef al Corpului de Control al prim-ministrului, viceministru al Mediului.