n urma perchezițiilor desfășurate astăzi de procurorii PCCOCS și ofițerii Inspectoratului Național de Integritate, în Chișinău și Hâncești, în dosarul privind pregătirea dezordinilor în masă, au fost ridicați peste 250 de mii de lei și alte probe.
Oamenii legii au temei să bănuiască că banii ridicați au fost acumulați din activități ilicite. Banii urmau să fie folosiți pentru recrutarea, organizarea, transportarea și remunerarea persoanelor solicitate să participe la implementarea acțiunilor de dezordine în masă.
Potrivit PG, în cadrul perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri care conțin contacte telefonice ale persoanelor care participă la proteste, telefoane mobile, un pistol pneumatic neînregistrat, articole pirotehnice și masă vegetală asemănătoare cu cânepa. Probele ridicate urmează să fie examinate și coroborate cu alte probe existente în cadrul dosarului penal.
Dosarul vizează pregătirile dezordinilor în masă începând din 18 septembrie 2022, până în prezent. Cercetările au loc prin prisma faptului că, contrar Legii cu privire la întruniri, ar fi fost întreprinse acțiuni de pregătire a dezordinilor în masă, care vizau inclusiv transportarea din diferite regiuni ale țării în Chișinău, a mai multor persoane, în special tineri printre care anterior condamnați, instigați să comită noi infracțiuni. În ceea ce privește alte roluri în cadrul grupului criminal organizat, acestea țineau de racolarea persoanelor care să participe la destabilizări.