Un nou partid pro-european este lansat în Republica Moldova. Este vorba de Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), condusă de fostul deputat al Platformei DA, Igor Munteanu. Anunțul oficial a fost făcut astăzi, 1 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit lui Munteanu, în data de 5 noiembrie va avea loc congresul formațiunii, unde vor fi alese organele de conducere.
Congresul de constituire a partidului CUB va avea loc pe 5 noiembrie, în cadrul căruia urmează a fi aleasă conducerea formațiunii.
„Este un partid politic de inspirație liberală, de centru dreapta, pro-european și noi suntem dedicați să-l punem în serviciul cetățenilor. Acest proiect politic este pregătit de mai mult timp, însă am hotărât că în această săptămână vom ajunge la fructificarea efortului nostru colectiv, a echipei pe care o vedeți alături de noi și a multor persoane și personalități din spațiul public, care se vor alătura acestui efort în ziua de 5 noiembrie, atunci când CUB va avea congresul de constituire”, a declarat fostul deputat al Platformei DA, Igor Munteanu.
Coaliția pentru Unitate și Bunăstare își propune să pună capăt risipei banilor publici și dictaturii birocrației corupte.
„Coaliția pentru Unitate și Bunăstare garantează aderarea completă a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până în 2030. Coaliția pentru Unitate și Bunăstare va garanta crearea unor spații comune integrate cu România, ceea ce va stimula potențialul, resursele și instituțiile celor două state într-un proiect de unitate națională, care să asigure idealului nostru recunoaștere intermațională. În economie, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare va garanta deschiderea locurilor de muncă, dezvoltare economică durabilă, descentralizarea efectivă a puterii de stat și politici de bunăstare”, a adăugat Igor Munteanu.
Printre membrii grupului de inițiativă pentru crearea CUB se numără și fostul secretar general al Platformei DA, Ion Terguța, dar și Igor Munteanu, prorectorul de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Ludmila Armașu, vicepreședintele raionului Anenii Noi, Octavian Zelinschi, expertul în finanțe și bănci Sveatoslav Mihalache, jurnalistul Ion Terguță, expertul în sănătate, Rodica Grama, antreprenorul Eduard Bulgac și fostul ambasador Igor Clipii.