Opoziția strânge rândurile: Tkaciuk și Batrâncea, la masa de negocieri – PSRM nu se mai împacă bine cu PCRM?
Astăzi au avut loc primele consultări între Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și partidul Congresul Civic”, reprezentate de Vlad Batrîncea și Mark Tkaciuk, scrie replicamedia.md.
Mark Tkaciuk a menționat că părțile au avut discuții foarte serioase pe întreg spectrul de probleme strategice și tactice și că „foarte curând consecințele acestor consultări vor fi vizibile în practică.
Fostul deputat al comuniștilor a subliniat că o astfel de situație este inacceptabilă, că “trebuie să găsim soluții sănătoase, puncte comune care să permită tuturor oamenilor normali să se unească și nu doar pe flancul stâng. Dar trebuie să începem acest proces cu forțele care se consideră de stânga, adică pledează pentru statalitatea moldovenească, independența moldovenească, echitatea socială, internaționalism.”, menționează sursa citată
„Nu putem permite cuiva să monopolizeze atât protestele, cât și activitatea opoziției. Și, în același timp, înțelegem că acțiunile opoziției trebuie să răspundă așteptărilor cetățenilor. Vorbim despre o opoziție sănătoasă, de înaltă calitate care va întreprinde acțiuni clare, înțelese și acceptate de cetățeni. Suntem încrezători că avem capacitatea de a ne uni eforturile în interesul Republicii Moldova și al cetățenilor săi”, a adăugat Vlad Batrîncea.
Amintim că, socialistul Vlad Batrîncea a menționat că la moment, în cadrul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor există unele neînțelegeri și nemulțumiri, referindu-se la agenda politică a comuniștilor.
Nu este singurul socialist care a confirmat că există tensiuni între cele două formațiuni. Fostul șef al statului Igor Dodon a declarat și el că, cunoaște despre neînțelegeri și a ținut să menționeze ca Vladimir Voronin să „nu uite cine l-a adus în Parlament” și să înceteze ca la ședințele Parlamentului să îi „înțepe” pe colegii socialiști.
Ulterior, pe site-ul oficial al PCRM a fost postat un articol care critică dur aceste declarații. Reacția a fost publicată și pe pagina oficială de Facebook a formațiunii și se referă în mod special la declarațiile lui Igor Dodon care a spus că datorită lui, Vladimir Voronin este acum în Parlament.
„În ultima vreme s-au îndesit declarațiile liderilor PSRM care spun că acum în cadrul Blocului Comuniștilor și a Socialiștilor există neînțelegeri și nemulțumiri față de agenda politică a comuniștilor. Ce să-i faci, nu se poate fără așa ceva. Deoarece nici comuniștilor nu le-a fost ușor să facă acel bloc electoral cu socialiștii. Pentru asta a fost convocat Plenul PCRM pe agenda căruia era un sigur punct – crearea blocului comun PCRM-PSRM”, se arată în articol după care se enumeră principalele temeri și nemulțumiri ale comuniștilor din acea perioadă.
Sursa: replicamedia.md