Declarațiile Maiei Sandu pentru The Washington Post: ”Șansa noastră de a supraviețui ca democrație este…”

Șansa noastră de a supraviețui ca democrație este aceea de a intra în Uniunea Europeană. Dorim să facem parte din lumea liberă. Declarații în acest sens au fost făcute de președintele Maia Sandu, în cadrul unui interviu pentru The Washington Post.

”Pentru noi, integrarea este foarte importantă. Probabil că asta este singura cale pentru a ne întări democrația în această regiune cu atâtea probleme”, a mai subliniat Maia Sandu.

Totodată, în cadrul interviului președinta a fost rugată să comenteze războiul din Ucraina.

”Am condamnat încă din prima zi agresiunea Rusiei din Ucraina. Cu un an în urmă, nimeni nu se gândea că am avea un război adevărat în Europa. Ucraina luptă pentru o lume liberă, apărându-ne și pe noi. Dorim cu toții ca războiul să ia sfârșit cât mai curând, iar Ucraina să își recucerească teritoriile.

Am condamnat măsurile adoptate de Rusia. Războiul a provocat o mare durere Ucrainei, dar și Moldova a fost destul de afectată. Noi estimăm că riscul ca Rusia să apeleze la arme nucleare este mic, dar nu trebuie exclus, a mai declarat Maia Sandu.

Dosar Media

Ai o noutate?