Ofițerii Centrului Național Anticorupție în comun cu procurorii anticorupție efectuează în aceste clipe percheziții la domiciliul fostului președinte al Parlamentului și ex-lider al partidului „Pro Moldova”, Andrian Candu. Potrivit surselor Deschide.MD, perchezițiile au loc în cadrul unui dosar penal pornit pentru îmbogățire ilicită.
Andrian Candu a deținut funcția de deputat în Parlamentul R.Moldova în perioada 2010-2014. Ulterior, a deținut funcția de ministru al economiei și viceprim-ministru în Guvernul condus de Iurie Leancă. În urma alegerilor parlamentare din 2014, a ajuns din nou în Parlament, fiind ales ulterior în funcția de președinte al Legislativului – funcție pe care a deținut-o până în anul 2019.
În urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, a ajuns deputat pe listele PDM, însă ulterior, împreună cu mai mulți colegi parlamentari, a creat partidul „Pro Moldova”, fiind ales în funcția de președinte al formațiunii. După alegerile parlamentare din 2021 s-a retras din politică.