Ministrul ucrainean al Justiției, Denis Malyuska, a anunțat astăzi dimineața că investigarea crimelor de război la nivel internațional a început. Asta după ce 42 de țări s-au adresat la Curtea Internațională de la Haga în legătură cu războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina.
„42 de țări s-au adresat deja la Curtea Internațională de la Haga, iar investigarea crimelor de război la nivel internațional a început. Recursurile depuse de aceste țări a simplificat și accelerat procedura pentru Ucraina”, a spus el.
Ministrul a remarcat că cel mai greu este să dovedești vinovăția celor care au dat ordine penale.
„Acum se adună o bază de date pentru a urmări separat fiecare militar al Federației Ruse pentru ceea ce a făcut, iar cei care au dat ordinele corespunzătoare erau siguri că nu li se va întâmpla nimic. Erau siguri de victorie și nu s-a vorbit ca ar ascunde vreun fel de amprente sau se ascund de camere. Nu este prea complicat de identificat executorii, e mai complicat cu liderii lor, pentru că ce ordine s-au dat și cum au fost formulate – aceasta este problema care trebuie investigată. Avem nevoie de probe mai complexe, inclusiv interceptări radio, documente interceptate, mărturii ale făptuitorilor”, a mai spus ministrul de Justiție.
„Nu este nevoie să purtați ochelari de culoare roz. Federația Rusă nu îi va extrăda dacă își păstrează această putere și nu există schimbări radicale în interior”, a mai declarat el.