Modificările legislative, care prevăd înăsprirea sancțiunilor pentru corupția politică și electorală, au fost adoptate de Parlament. DOCUMENTUL a fost susținut cu votul a 64 de deputați
Deputații au votat pentru modificarea unor acte normative, care au scopul de a revizui legislația penală și contravențională, în vederea eficientizării mecanismelor de prevenire, investigare și sancționare a corupției politice și electorale. Documentul vizează aspecte precum utilizarea abuzivă a resurselor administrative în campania electorală, transportarea organizată a alegătorilor spre secțiile de vot și implicarea organizațiilor necomerciale în campania electorală.
Astfel, printre modificările operate la Codul penal al Republicii Moldova se regăsește majorarea sancțiunilor pentru împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral. De asemenea, Codul penal a fost completat cu un articol care vizează finanțarea ilegală a partidelor politice, a concurenților electorali, a grupurilor de inițiativă sau a campaniilor electorale.
A fost modificat și Codul contravențional, în care a fost introdusă o componentă nouă. Așadar, transportarea a alegătorilor spre secția de vot, în ziua scrutinului, se va sancționa cu amendă de la 60 la 120 de unități contravenționale pentru persoanele fizice și de la 180 la 300 de unități contravenționale pentru persoanele juridice. De asemenea, va fi sancționată și organizarea transportării alegătorilor spre secțiile de vot. Totodată, va fi pedepsită contravențional și utilizarea discursului de ură și instigarea la discriminare.
De asemenea, potrivit prevederilor proiectului, candidații nu vor avea dreptul să lanseze sau să participe la lansarea proiectelor de infrastructură sau a achizițiilor efectuate din bugetul public. În caz contrar, Comisia Electorală Centrală va adopta o hotărâre privind lipsirea partidului respectiv de dreptul la alocațiile de la bugetul de stat pentru o perioadă de la șase luni până la un an.