Secretarul general al NATO a avertizat, miercuri, Rusia să nu mai folosească retorica nucleară. „Rusia nu poate câștiga un război nuclear. Retorica nucleară contrazice flagrant acordurile internaționale pe care Rusia le-a semnat”, a spus Jens Stoltenberg, într-o conferință de presă.
„Rusia trebuie să înceteze cu retorica nucleară”, a spus Stoltenberg făcând apel la „responsabilitate” și adăugând că orice utilizarea a armelor nucleare va duce la extinderea conflictului dincolo de granițele Ucrainei.
Comentariile secretarului general al NATO au fost făcute în contextul în care Rusia amenință cu folosirea arsenalului nuclear. Marți, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a spus că Rusia va folosi arma nucleară dacă „existența sa ar fi amenințată”.
În conferința de presă de miercuri, Jens Stoltenberg a spus că NATO a furnizat Ucrainei echipamente de protecție împotriva armelor chimice și biologice, după ce au existat avertismente ale serviciilor de intelligence că Rusia ar putea folosi astfel de arme în Ucraina. „Rusia a mai folosit agenți chimici împotriva unor oponenți ai regimului în Anglia, dar și în Siria”, a declarat Stoltenberg.
Orice utilizare a armelor chimice de către Rusia ar fi cu totul inacceptabilă și ar „schimba total natura conflictului” din Ucraina, spune secretarul general al NATO.
De altfel, președintele SUA, Joe Biden, a declarat înainte de pleacarea spre Europa, că folosirea armelor chimice și biologice de Rusia în Ucraina este „o amenințare reală”.
Totuși, potrivit unui oficial american de rang înalt, citat de Reuters, SUA nu a văzut până acum nicio indicație concretă privind un atac iminent al Rusiei cu arme chimice sau biologice în Ucraina.
SUA au avertizat că Putin, care se simte încolțit și are la dispoziție stocuri limitate de muniție convențională, ar putea folosi la alte tipuri de armament.
Oficialii americani au acuzat Rusia că răspândește o afirmație nedovedită că Ucraina ar avea un program de armament biologic pentru a servi Moscovei ca pretext să lanseze propriile atacuri biologice sau chimice.