Decizia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind declararea regiunii transnistrene drept „zonă de ocupație rusă”, este inacceptabilă, a declarat, joi, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit de RIA Novosti.
”Federația Rusă consideră inacceptabilă formularea concluziei APCE privind Transnistria, incompatibilă cu starea reală a lucrurilor”, a spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
APCE a susținut cu majoritatea de voturi, o decizie, prin care regiunea transnistreană a fost recunoscută ca fiind un teritoriu ocupat printr-un act de agresiune militară de către Rusia.
Reacțiile din partea autorităților nerecunoscute de la Tiraspol nu au întârziat să apară. Așa numitul Minister de Externe din stânga Nistrului a menționat că Rusia, de fapt, asigură o operațiune de menținere a păcii în regiune și nicidecum nu este agresor. Potrivit celor de la Tiraspol, decizia aprobată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este una vădit tendențioasă.
”Este evident că formularea folosită în rezoluția APCE este o consecință directă și repetarea efectivă a pozițiilor oficiale a Republicii Moldova, care se reflectă nu doar în numeroasele declarații publice ale diferitelor generații ale conducerii moldovenești, ci se regăsește și în decizia Curții Constituționale a Republicii Moldova din data de 2 mai 2017, care invocă „ocuparea militară a unei părți a teritoriului Republicii Moldova” (p. 180, 181 etc.)”, reacționează așa numitul minister de externe din stânga Nistrului.
Totodată, cei din stânga Nistrului invocă faptul că Rusia este garantul securității regiunii și este parte a unei operațiuni de menținere a păcii.