Discuțiile dintre Rusia și Ucraina vor continua și astăzi, 14 martie, în format video. Un anunț în acest sens a fost făcute de către Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Vladimir Putin. Acest lucru a fost confirmat și de către delegația ucraineană de negociatori.
Președinte Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat într-un nou video, publicat azi noapte că, principala misiune a grupului de negociatori este să convină și să organizeze o întâlnire bilaterală între cei doi lideri a țărilor a aflate în război.
”Este o misiune foarte grea, însă grupul de negociatori lucrează pentru a conveni întrevederea celor doi președinți. Este complicat, însă asta își doresc oamenii”, declară Zelenski.
Rușii și ucrainenii vorbesc în termeni optimiști despre un posibil acord, dar analiștii sunt sceptici
Consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak a declarat duminică că el crede că se vor obține „rezultate concrete” în urma discuțiilor cu Rusia în următoarele zile. Într-o înregistrare video postată pe Twitter, Podoliak, consilierat principal al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că Rusia „devine mult mai sensibilă la poziția ucraineană” și „a început să vorbească într-un mod constructiv”, relatează CNN.
”Propunerile noastre sunt pe masă. Ele sunt foarte dure. Printre ele, retragerea trupelor, încetarea focului. Nu vom renunța la niciun punct, din principiu”, a ad precizat Podoliak.
Kievul susține că Moscova a înțeles că ucrainenii nu vor ceda, motiv pentru care discuțiile ar fi devenit, în sfârșit, constructive, scrie Digi24.ro.
”Un acord ruso-ucrainean ar fi posibil în curând. E o chestiune de zile”, spun delegațiile celor două țări.
De partea cealaltă, Leonid Sluțki, membru al delegației ruse pentru negocierile dintre Ucraina și Rusia, a declarat că s-au înregistrat „progrese semnificative” în negocierile cu delegația ucraineană de la începutul discuțiilor, relatează agenția de presă rusă RIA, citată de CNN.
”Dacă comparăm pozițiile Rusiei și Ucrainei în cadrul negocierilor de la început și acum, putem observa progrese semnificative”, a declarat Sluțki.
”Mă aștept ca acest progres să se transforme într-o poziție unificată a ambelor delegații și într-un document care să fie semnat”, a mai spus el.
Discuțiile dintre diplomații ucraineni și cei ruși de săptămâna trecută nu au dus la niciun progres vizibil. Presupusele rute sigure de ieșire din țară nu au funcționat, în mod repetat. Bilanțul victimelor civile continuă să crească, iar în urmă cu câteva zile ambele părți se acuzau reciproc cu privire la utilizarea armelor chimice.
În timp ce președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că au avut loc „anumite progrese pozitive” în negocierile cu Ucraina, oficialii și diplomații americani și europeni care au vorbit cu CNN și-au exprimat cu toții scepticismul profund cu privire la stadiul discuțiilor.