”Oligarhii își pun pofta-n cui” – sancțiuni, măsuri restrictive: Cum a reacționat UE la războiul din Ucraina – Cronologie

”Oligarhii își pun pofta-n cui” – sancțiuni, măsuri restrictive: Cum a reacționat UE la războiul din Ucraina

Au trecut 15 zile de la începutul invaziei Federației Ruse în Ucraina, în tot acest timp presa internațională a fost în mod special cu ochii nu doar pe situația tragică de pe front, dar și atenți la felul cum Uniunea Europeană, liderii acesteia, reacționează la ”războiul din Ucraina”.

Cronologie – Răspunsul UE la invadarea Ucrainei de către Rusia

Pe 9 martie UE impune sancțiuni pentru160 de persoane

Consiliul a decis să impună măsuri restrictive altor 160 de persoane în legătură cu actuala agresiune militară rusă nejustificată și neprovocată împotriva Ucrainei și cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

Persoanele incluse pe listă sunt:

  • 14 oligarhi și oameni de afaceri importanți implicați în sectoare economice cheie, care reprezintă o sursă substanțială de venituri pentru Federația Rusă
  • 146 de membri ai Consiliului Federației Ruse

Măsurile restrictive impuse de UE se aplică în prezent unui număr total de 862 de persoane și 53 de entități.

Tot pe 9 martie UE convine asupra unor noi măsuri care vizează Belarusul și Rusia

Ca răspuns la implicarea Belarusului în agresiunea militară rusă nejustificată și neprovocată împotriva Ucrainei, Consiliul a adoptat măsuri suplimentare care vizează sectorul financiar belarus.

Măsurile convenite vor:

  • restricționa furnizarea de servicii specializate de mesagerie financiară (SWIFT) către trei bănci din Belarus
  • interzice tranzacțiile cu Banca Centrală a Belarusului
  • interzice cotarea entităților belaruse deținute de stat și furnizarea de servicii legate de acțiunile acestora în locurile de tranzacționare din UE
  • limita în mod semnificativ intrările financiare din Belarus în UE
  • interzice furnizarea de bancnote exprimate în euro către Belarus

În plus, Consiliul a introdus măsuri restrictive suplimentare cu privire la exportul de produse de navigație maritimă și de tehnologie de radiocomunicații către Rusia.

Câteva zile mai devreme, pe 4 martie miniștrii au organizat o reuniune extraordinară a Consiliului pentru a discuta cele mai recente evoluții privind situația din Ucraina

Miniștrii au solicitat crearea unui coridor umanitar și au subliniat necesitatea de a sprijini în continuare statele membre ale UE din prima linie care găzduiesc majoritatea persoanelor care fug din calea războiului.

Miniștrii au convenit să reducă și mai mult dependența energetică a UE față de Rusia.

Miniștrii afacerilor externe din UE au desfășurat un schimb de opinii informal cu ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, prin videoconferință.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, ministra afacerilor externe a Regatului Unit, Liz Truss, și ministra afacerilor externe a Canadei, Mélanie Joly, au participat, de asemenea, la reuniunea de la Bruxelles.

În aceeași zi de 4 martie 2022, UE adoptă un sistem de protecție temporară pentru persoanele care fug din calea războiului din Ucraina

Grup de persoane strămutate, aflate într-o sală.
© AFP

UE a decis să introducă sistemul de protecție temporară. Obiectivul este de a atenua presiunea asupra sistemelor naționale de azil și de a permite persoanelor strămutate să se bucure de drepturi armonizate în întreaga UE. Aceste drepturi includ:

  • dreptul de ședere
  • acces la piața muncii și la locuințe
  • asistență medicală
  • acces la educație pentru copii

Protecția temporară este un mecanism de urgență care poate fi aplicat în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate și care urmărește să ofere protecție imediată și colectivă persoanelor strămutate care nu sunt în măsură să se întoarcă în țara lor de origine.

Două zile mai devreme, pe 2 martie 2022, miniștrii agriculturii din UE discută despre situația pieței agroalimentare

Miniștrii agriculturii au participat la o reuniune extraordinară prin videoconferință pentru a discuta despre riscul unor presiuni semnificative asupra sectorului agricol și a celui agroalimentar în urma invadării Ucrainei. Scopul reuniunii a fost:

  • partajarea informațiilor inițiale și a previziunilor privind oferta și prețurile
  • identificarea aspectelor care necesită o vigilență deosebită
  • luarea în considerare a măsurilor care ar putea fi luate atât pe plan intern, cât și în ceea ce privește cooperarea internațională

Miniștrii și-au exprimat, de asemenea, în unanimitate solidaritatea cu Ucraina și au solicitat mobilizarea de ajutoare alimentare și umanitare necesare.

În aceeași zi de 2 martie 2022, UE impune noi sancțiuni ca răspuns la implicarea Belarusului în invazia militară din Ucraina

UE condamnă în termenii cei mai fermi cu putință implicarea Belarusului în invazia militară neprovocată și nejustificată a Rusiei în Ucraina. Ca răspuns la acțiunile Belarusului, UE a emis un pachet de sancțiuni individuale și economice care vizează 22 de membri de rang înalt ai personalului militar belarus, precum și restricții suplimentare asupra comerțului.

Tot pe 2 martie 2022, UE introduce o interdicție privind accesul la SWIFT pentru anumite bănci ruse

UE a exclus șapte bănci ruse din SWIFT. Acest lucru va asigura faptul că aceste bănci sunt deconectate de la sistemul financiar internațional și le va afecta capacitatea de a funcționa la nivel mondial.

Cele șapte bănci sunt Bank Otkritie, Novikombank, Promsvyazbank, Rossiya Bank, Sovcombank, Vnesheconombank (VEB) și VTB Bank.

UE a introdus, de asemenea, o interdicție privind:

  • investirea, participarea sau contribuția în alt mod la proiecte viitoare cofinanțate de Fondul de investiții directe al Rusiei
  • vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de bancnote euro către Rusia sau către orice persoană fizică sau juridică sau entitate din Rusia

Pentru informații suplimentare:

De asemenea UE impune sancțiuni canalelor mass-media rusești de stat, Rusia Today și Sputnik

UE a aprobat suspendarea activităților de difuzare în UE ale canalelor mass-media Sputnik și Rusia Today până la încetarea agresiunii împotriva Ucrainei și până când Federația Rusă și canalele sale mass-media asociate încetează să desfășoare acțiuni de dezinformare și manipulare a informațiilor împotriva UE și a statelor sale membre.

Sputnik și Russia Today se află sub controlul permanent direct sau indirect al autorităților Federației Ruse și sunt esențiale pentru promovarea și sprijinirea agresiunii militare împotriva Ucrainei și pentru destabilizarea țărilor învecinate.

Anterior, pe 28 februarie 2022, miniștrii energiei din UE fac schimb de opinii cu privire la situația energiei din Ucraina și Europa

Miniștrii energiei din UE s-au reunit la Bruxelles pentru a face schimb de opinii cu privire la situația energiei din Ucraina și Europa în urma agresiunii militare neprovocate și nejustificate din partea Federației Ruse.

Miniștrii și-au prezentat opiniile cu privire la situație și la situația actuală a aprovizionării, stocurilor și fluxurilor de energie în țările lor respective și au discutat despre:

  • necesitatea unor măsuri de contingență, inclusiv în ceea ce privește asigurarea aprovizionării, o gestionare optimizată a stocurilor și o mai bună coordonare între statele membre
  • opțiuni pentru limitarea impactului prețurilor la energie asupra gospodăriilor și industriilor

Aceștia au declarat, de asemenea, că sunt dispuși și pregătiți să ofere asistență Ucrainei, deoarece acțiunea militară a cauzat daune majore capacităților energetice ale țării.

În aceeași zi de 28 februarie UE adoptă noi măsuri ca răspuns la invazia lansată de Rusia

UE a aprobat noi măsuri pentru a răspunde agresiunii militare neprovocate și nejustificate a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Printre noile măsuri se numără:

  • interzicerea tranzacțiilor cu Banca Centrală a Rusiei
  • un pachet de sprijin în valoare de 500 milioane EUR pentru finanțarea echipamentelor și a materialelor destinate forțelor armate ucrainene
  • interzicerea survolării spațiului aerian al UE și a accesului transportatorilor ruși la aeroporturile din UE
  • noi sancțiuni care vizează încă 26 de persoane și o entitate

Totodată, miniștrii apărării din UE discută despre cele mai recente evoluții din Ucraina

Miniștrii apărării din UE s-au reunit prin videoconferință pentru a discuta despre cele mai recente evoluții ale situației de pe teren din Ucraina, ca urmare a invaziei militare neprovocate și nejustificate a Rusiei. În cursul discuției, miniștrii au făcut referire la eforturile în curs și la intenția lor de a intensifica sprijinul în zilele și săptămânile următoare.

Pachetul de sprijin fără precedent adoptat în cadrul Instrumentului european pentru pace va ajuta forțele armate ucrainene să apere integritatea teritorială și populația Ucrainei. Este vorba despre un pachet de sprijin în valoare de 450 de milioane EUR pentru furnizarea de asistență sub formă de materiale letale în scop defensiv și de un pachet de sprijin în valoare de 50 de milioane EUR pentru furnizarea de materiale neletale.

Cu o zi mai devreme, pe 27 februarie, miniștrii afacerilor externe din UE discută despre noi măsuri împotriva Rusiei

În cadrul unei reuniuni informale prin videoconferință, miniștrii afacerilor externe din UE au dat undă verde la nivel politic unui nou set de măsuri, care urmează să acopere diferite direcții de acțiune:

  • sprijin din partea UE pentru forțele armate ucrainene prin intermediul Instrumentului european pentru pace
  • sancțiuni individuale suplimentare
  • noi măsuri economice, inclusiv închiderea spațiului aerian al UE pentru aeronavele rusești și interzicerea accesului la SWIFT
  • implicare diplomatică pentru a acționa în direcția condamnării și izolării internaționale a Rusiei
  • măsuri de sprijinire a Ucrainei și a regiunii
  • inițiative de combatere a dezinformării, inclusiv interdicția de a difuza în UE pentru mass-media de stat Russia Today și Sputnik
  • Videoconferința informală a miniștrilor afacerilor externe (principalele rezultate, 27 februarie 2022)

În aceeași zi de 27 februarie 2022, miniștrii afacerilor interne din UE discută despre răspunsul la criza din Ucraina

În cadrul unei reuniuni extraordinare, miniștrii afacerilor interne au trecut în revistă măsurile de răspuns la consecințele războiului din Ucraina.

Pentru a asigura monitorizarea situației, coordonarea măsurilor de solidaritate și implicarea tuturor actorilor relevanți, președinția franceză a hotărât să activeze pe deplin mecanismul integrat al Uniunii Europene pentru un răspuns politic la crize (IPCR).

Miniștrii au discutat, de asemenea, despre posibilitatea instituirii unui mecanism adecvat de protecție temporară pentru primirea acestor refugiaților ucraineni.

Pe 25 februarie, miniștrii afacerilor externe din UE adoptă noi sancțiuni

Miniștrii afacerilor externe au procedat la adoptarea unui nou pachet de măsuri restrictive care vor avea consecințe grave și masive pentru Rusia. Aceste măsuri vizează sectorul financiar, sectoarele energiei și transporturilor, produsele cu dublă utilizare, controlul exporturilor și finanțarea exporturilor, politica în domeniul vizelor, noi sancțiuni împotriva unor persoane din Rusia și noi criterii de includere pe liste.

Miniștrii au convenit să intensifice eforturile diplomatice pentru a asigura cea mai largă condamnare internațională cu putință a agresiunii ilegale și neprovocate a Rusiei. De asemenea, a existat un consens clar privind continuarea sprijinirii Ucrainei și intensificarea eforturilor de combatere a dezinformării.

În prima zi a invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie 2022, este anunțată declarația comună a liderilor UE privind situația din Ucraina

Înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European privind Ucraina, liderii UE au emis o declarație comună. Aceștia au condamnat în termenii cei mai fermi agresiunea militară fără precedent a Rusiei împotriva Ucrainei și au afirmat că, prin acțiunile sale militare neprovocate și nejustificate, Rusia încalcă grav dreptul internațional și subminează securitatea și stabilitatea europeană și mondială.

Liderii au cerut Rusiei să înceteze imediat acțiunile militare, să retragă necondiționat toate forțele și echipamentele militare de pe întreg teritoriul Ucrainei și să respecte pe deplin integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

De asemenea, ei au condamnat implicarea Belarusului în această agresiune împotriva Ucrainei și i-au solicitat să își respecte obligațiile internaționale.

Pe 25 februarie UE impune sancțiuni împotriva lui Vladimir Putin și a lui Serghei Lavrov

UE a decis să înghețe activele lui Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, și ale lui Serghei Lavrov, ministrul afacerilor externe al Federației Ruse. În plus, UE a impus măsuri restrictive membrilor Consiliului Național de Securitate al Federației Ruse și celorlalți membri ai Dumei de Stat ruse care au sprijinit recunoașterea imediată de către Rusia a celor două „republici” autoproclamate Donețk și Luhansk.

De asemenea, Consiliul a convenit asupra unui nou pachet de măsuri individuale și economice pentru a răspunde agresiunii militare neprovocate și nejustificate a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Aceste sancțiuni vizează sectorul finanțelor, al energiei, al transporturilor și al tehnologiei, precum și politica în domeniul vizelor.

Liderii UE convin asupra unor sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei

Liderii UE s-au reunit în cadrul unui summit special convocat în urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Aceștia au convenit asupra unor sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei, vizând:

Dosar Media

Ai o noutate?