Foto:profit.md

Interviu cu Valeriu Pleșca, despre politizarea domeniului agroindustrial: Îi rugăm pe guvernanți să nu ne încurce să activăm

Pe 10 noiembrie, câțiva agricultori au organizat o conferință de presă cu tema ”Producătorii agricoli despre starea de lucruri în agricultură și situația politică actuală din Republica Moldova”. Poziția lor a fost vădit părtinitoare, și nu a exprimat părerea tuturor agricultorilor din țară, cei prezenți îndemnându-i pe alegători să-l voteze pe Igor Dodon, pe 15 noiembrie. Potrivit lor, doar acest președinte ar putea păstra relațiile bune cu Federația Rusă, iar în cazul când va veni altcineva în această funcție, agricultorii nu vor mai putea exporta pe piața din Rusia.

Reprezentanții agricultorilor, prezenți la această conferință, s-au arătat mulțumiți de suportul acordat din partea statului în ultimii ani. Mai mult decât atât, aceștia susțin că în condițiile de criză, statul chiar a făcut tot ce a putut pentru agricultori și ei sunt recunoscători pentru asta.

Amintim că, recent în Republica Moldova au fost organizate câteva proteste ale agricultorilor, aceștia erau revoltați și spuneau că au ajuns la limita puterilor, fiind grav afectați de secetă și au cerut suportul autorităților.

Redacția Dosar Media a discutat despre starea lucrurilor în agricultură, suportul din partea statului oferit în ultima perioadă, dar și despre importanța piețelor de desfacere cu fost ministru al Apărării, Valeriu Pleșca, cel care deja de mulți ani are afaceri în domeniul agroindustrial.

Cum vedeți dumneavoastră starea de lucruri în agricultură și cum apreciați suportul pe care statul îl oferă oamenilor care muncesc în acest domeniu? 

De câțiva ani, împreună cu o echipă reprezentativă din Armata Națională, ofițerii care au plecat în rezervă, facem agricultură. Avem câteva proiecte legate de creșterea merelor, depozitarea și exportul lor, de asemenea proiecte legate de irigare. Sunt domeniile pe care le cunoaștem bine și chiar aș putea să dau câteva cifre și să ofer o opinie de alternativă la declarațiile făcute de reprezentanții agricultorilor, prezenți în cadrul acestei conferințe. Ei au încercat să facă politică pe seama agriculturii.

Activitățile în domeniul agroindustrial au luat amploarea acum câțiva ani, atunci când partenerii de dezvoltare, cum ar fi Banca Mondială, Banca Europeană de Investiție, Organizația Mondială a Agricultorilor, au adus în Republica Moldova bunele practici, dar și bani necesari pentru dezvoltarea proiectelor în domeniul agriculturii.

Ce am câștigat noi prin aceste programe și finanțări?

În primul rând au fost aduse utilaje, tehnică necesară pentru ridicarea la un nivel industrial a domeniului agriculturii. Au fost  construite zeci sau, poate, sute de frigidere noi. Au fost instalate linii tehnologice de procesare, au fost plantați sute de mii de pomi. Toate acestea au fost subvenționate din bugetul de stat, doar că din banii partenerilor de dezvoltare. Eu chiar acum am luat legătura cu cei de la Banca Mondială care mi-au spus că până nu demult au fost gestionate câteva sute de milioane de dolari, adică sunt bani investiți și deja rambursați etc. La moment, prin intermediul Băncii Mondiale, în sectorul agroindustrial sunt gestionate circa o sută de milioane de dolari. Acești bani sunt utilizați pentru creditarea agricultorilor în domeniul agricol.
Cei prezenți la această conferință ar trebui să-și amintească dacă au accesat aceste linii de creditare și să fim, cel puțin, recunoscători partenerilor de dezvoltare pentru suportul acordat. Mi-aș dori ca aceste păreri să fie prezentate de ei ca pur personale, să lase simpatiile politice deoparte și să le exprime pe data de 15 noiembrie prin vot.

Deoarece s-a vorbit despre piața Federației Ruse, noi o cunoaștem foarte bine, știm care e specificul ei. Este una destul de dificilă, cu suficiente riscuri. Oameni care se dezvoltă, sunt în căutare și a altor piețe, cum ar fi piața lumii arabe, piața asiatică, deoarece diversificarea este una obligatorie.

La ce fel de riscuri vă referiți? Este politizată relația economică moldo-rusă? Or, reprezentații agricultorilor, prezenți la conferința de astăzi au declarat că, dacă Igor Dodon nu va mai fi președinte, nu vom mai putea exporta pe piața din Rusia.

Nu președintele Republicii Moldova se ocupă de deschiderea unor noi piețe de desfacere peste hotarele țării. Competența lui este destul de modestă în acest sens. Nu vreau să enumăr acum care sunt pârghiile și instrumentele ce dânsul le deține. Piața din Federația Rusă este cu adevărat una destul de dificilă. Putem aminti acum despre evenimentele de acum o săptămână. Ca rezultat al alegerilor din SUA, la bursă rubla s-a prăbușit și a trecut baremul de 80 de ruble pentru un dolar.

Ce ar presupune acest indicator bursier?

Asta înseamnă că 90 la sută din operațiunile de vânzare-cumpărare a produsele agricole moldovenești destinate pieței din Federația Rusă sunt efectuate în rublă rusească, produsul final este achitat în ruble. Doar că, pe parcurs, în procesul de export din Republica Moldova, până a ajunge pe piața rusească, transportatorii percep taxele pentru transport în dolari, dar vânzările le facem în ruble. Respectiv, atunci când rubla se prăbușește în raport cu dolarul american, agricultorii suferă pierderi mari.

Eu am fost acel care am avut de suferit în luna august 1998, ca urmare a prăbușirii pieței financiare rusești, Ne putem aminti de 2006, atunci când producătorii de vinuri au avut pierderi mari. Eu nu aduc învinuiri pieței rusești, noi ne folosim de oportunitățile din această regiune, dar trebuie să ținem cont că este o piață riscantă.

Trecând la factorul politic, trebuie să spun că, din păcate, acum câțiva ani autoritățile rusești au introdus în relațiile economice moldo-ruse ”taxa vamală de import a produselor agricole proaspete”. Și asta se întâmplă în condițiile când Republica Moldova este membră a CSI, iar acest statut înseamnă că relațiile noastre economice sunt scutite de orice taxe, dar Rusia unilateral a introdus această taxă de 10 la sută. De atunci, de două ori autoritățile rusești emit  un act guvernamental prin care suspendă această taxă de 10 la sută. Acest lucru se întâmplă pe timpul guvernării lui Dodon și a socialiștilor. Repet, această taxă stabilită de guvernul Rusiei este una ilegală, deoarece fiind membri ai CSI nu au fost în drept să o impună, nemaivorbind de faptul că ea există chiar dacă Dodon se declară pro-rus.   

Toată divizarea societății moldovenești în pro-ruși și pro-europeni este cauzată de unii politicieni de talie provincială. Lucrurile acestea sunt inadmisibile, dar din păcate ele sunt prezente. Trebuie curmate, trebuie să-i taxăm pe ei, să nu mai utilizeze astfel de pârghii și instrumente, dar din contra să facă în așa fel ca să-i unească pe cetățeni.

Cum a fost anul agricol 2020, în general, cum vedeți dumneavoastră situația actuală din agricultură?

Eu nu mă declar agricultor, dar sunt investitor în domeniul agroindustrial și acolo unde am avut investiții în domeniul agriculturii, suferim mai pierderi. Ele pot fi minimalizate doar dacă noi vom urma bunele practici, dacă vom încerca să apelăm la partenerii noștri de dezvoltare. Un exemplu ar fi, Consiliul Europei care va acorda Republicii Moldova un credit, mi se pare că are și componentă de grant, în valoare de aproximativ 40 de milioane de euro, dintre care 30 de milioane sunt destinate agriculturii pentru compensarea pierderilor.

Totuși agricultura rămâne într-o situație dificilă. Din păcate suportul din partea statului nu este palpabil, noi continuăm să ne dezvoltăm asumându-ne riscuri, făcând investiții din banii proprii. Noi îi rugăm pe guvernanți cel puțin să nu ne încurce.  

Vă mulțumim!

Cristina Bumbu

Ai o noutate?