Turcia face un pas important și livrează armament greu Ucrainei, ajutorul de tehnică militară constând în drone, rachete Stinger şi Javelin. Totodată, turcii și-au luat angajamentul să blocheze intrarea navelor ruseşti care nu au baza în Marea Neagră. Astfel, tot mai multe ţări occidentale s-au angajat să furnizeze Ucrainei arme pentru a evita victoria invaziei ruse.
Mai multe ţări occidentale s-au angajat să furnizeze Ucrainei arme pentru a evita o invazie rusă. În plus, Turcia a continuat să respingă accesul navelor militare ruse prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, a anunţat marţi seară ministrul de Externe turc Mevlüt Cavusoglu, într-o declaraţie la postul de radio Habertürk, potrivit DPA.
Turcia livrează armament greu Ucrainei
Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat, miercuri, în a șaptea zi de război, că Ucraina urmează să primească rachete Stinger şi Javelin din străinătate pentru a se apăra de atacurile Rusiei, precum şi un alt transport de drone turceşti, relatează Reuters. Totodată, un ajutor important mai vine din partea Turciei, prin blocarea intrării nevelor rusești în Marea Neagră.
Conform Convenţiei de la Montreux din 1936, Turcia are controlul asupra celor două strâmtori care fac legătura între Marea Neagră şi Marea Mediterană. Deşi navele comerciale pot traversa liber strâmtorile pe timp de pace, navele militare sunt supuse anumitor restricţii. Moscova a formulat cereri pentru trecerea navelor sale şi ulterior a retras solicitările după ce partea turcă i-a cerut acest lucru, a adăugat Cavusoglu.