Șefa statului, Maia Sandu, a venit cu un comentariu referitor la plecare Natei Albot de pe lista PAS, în timpul campaniei electorale din vara anului 2021 și o posibilă revenire a acesteia. Președinta consideră că ”Nata Albot are foarte mare potențial și ar putea să conducă o instituție”. O declarație în acest sens a fost făcută de Maia Sandu la emisiunea Fără Protocol, scrie unimedia.md.
Totodată, Maia Sandu a precizat că în campanie electorală, uneori, e greu să iei unele decizii, dar e absolut necesar dacă vrei să obții un scor bun. „În campanie electorală aceste decizii sunt foarte sensibile, pentru că uneori oponenții politici pot lansa o campanie denigrare atât de puternică, care poate să afecteze scorul întregului partid și aici deciziile sunt foarte și foarte grele, pe de-o parte vrei să aperi echipa, pe de-o altă parte, evident vrei să ai un scor bun, pentru că de asta depinde ce se va întâmpla mai departe în țară. E greu să măsori aceste atacuri și rezultatul lor”, a explicat Sandu.
Maia Sandu susține că Nata Albot are potențial și calitățile necesare pentru a obține o funcție managerială într-un domeniu pe care-l cunoaște ea mai bine și în care a dezvoltat pe parcursul anilor mai multe proiecte.
„Eu cred că este o femeie talentată, care a demonstrat că are competențe manageriale, în special pe domeniul de care s-a ocupat. Da, eu cred că are foarte mare potențial și ar putea să conducă o instituție, să vină cu inițiative să conducă procese care ar fi importante pentru un domeniu sau altul”, a declarat șefa statului