Cine este Lilian Darii, noul Ambasador în Federația Rusă – Comisia politică externă și integrare europeană a avizat desemnarea lui Lilian Darii la funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă.
Lilian Darii este diplomat de carieră. A absolvit facultatea de relații internaționale și a făcut studii de doctorat la Institutul de Filosofie, Sociologie si Drept, Academia de Științe a Moldovei.
În 2018 a fost numit ambasador în Regatul Belgiei și Marele Ducat de Luxemburg, precum și în calitate de șef al Misiunii Republicii Moldova pe lângă NATO. În perioada 2017-2018 a fost ambasador cu misiuni speciale, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. Iar în 2016-2017 a exercitat funcția de viceministru de Externe.
Lilian Darii a lucrat și la Centrului OSCE din Bişkek, Republica Kîrgîză.