Președintele Vladimir Putin și președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, s-au întâlnit la Soci
O întâlnire bilaterală între președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, a avut loc la Soci, în după-amiaza zilei de vineri, 26 noiembrie, a anunțat pe pagina sa de Facebook ambasadorul Azerbaidjanului la Chișinău, Gudsi Osmanov.
Ulterior, la Soci a început o întâlnire trilaterală cu participarea președinților Vladimir Putin, Ilham Aliev, și prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinean, transmite agenția de presă Azertag.
Ilham Aliev efectuează o vizită de lucru la Soci, la invitația președintelui Vladimir Putin, precizează Azertag.
Reamintim că președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, și prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinean, au acceptat să aibă o întrevedere la Bruxelles, pe 15 decembrie, în cadrul summitului UE – Parteneriatul Estic. Cei doi oficiali au luat decizia după discuții telefonice cu șeful Consiliului European, Charles Michel.
„Șeful Consiliului European, Charles Michel, a propus să fie organizată o întâlnire între președintele azer, Ilham Aliev, și prim-ministrul armean, Nikol Pașinean, la Bruxelles, în marja summitului UE – Parteneriatul Estic. Liderii au acceptat să aibă o întâlnire la Bruxelles, pentru a discuta despre situația în regiune și modalitățile de depășire a tensiunilor”, se spune într-o declarație a Uniunii Europene (UE), citată de RIA Novosti.
La ministerele Apărării din Azerbaidjan și Armenia va fi instituită o linie directă de comunicare, care să servească drept mecanism de prevenire a incidentelor.
„În timpul discuțiilor telefonice, liderii Armeniei și Azerbaidjanului au convenit, de asemenea, să instituie o linie directă de comunicare la nivelul miniștrilor Apărării, care să servească drept mecanism de prevenire a incidentelor”, se mai spune în declarația UE.