Foto: lenta.ru

Dodon înaintează ultimatum poporului: Noi nu vom permite să vină alt președinte, va fi destabilizare

Igor Dodon, care a pierdut în primul tur cu o diferență de 4 procente față de Maia Sandu, iese cu declarații acuzatorii. Așadar, se pare că, Dodon intuiește că va pierde și în al doilea tur și amenință că Maia Sandu va închide școlile, grădinițele și va distruge producătorul autohton. Mai mult, Dodon declară că nu va permite să vină un alt președinte.

”Noi nu vom permite să vină alt președinte, care să fie controlat de alte forte externe. Să nu le permitem moldovenilor de peste hotare, care sunt acolo de mai mulți ani și poate nu vor mai reveni înapoi, să ne decidă soarta. De aceea, oameni buni, cei care sunteți aici în Moldova, ieșiți la vot. Maia Sandu va lua exemplu de la europeni și va închide țara în carantină, va distruge producătorii autohtoni, va lichida statalitatea Moldovei, va închide școlile și grădinițele. Maia Sandu vrea destabilizarea anilor 90 în Transnistria” declară Dodon care, se pare că, a scos toate argumentele pe care le-a avut.

Maia Sandu a declarat însă că, Igor Dodon, contracandidatul său, este isteric și se teme că va pierde puterea. De aceea, va veni cu tot felul de știri și acuzații false.

Dodon de la ouă trece la porumbel: ”Nu schimbați porumbelul din mână pe coțofana de pe gard”.

Experții îi dau puține șanse lui Dodon să câștige în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Dosar Media

Ai o noutate?