Azerbaidjanul a fost ales membru al Comitetului Executiv al UNESCO pentru anii 2021-2025.
Alegerile membrilor Comitetului Executiv al UNESCO pentru 2021-2025 au avut loc miercuri, 17 noiembrie, în cadrul celei de-a 41-a sesiuni a Conferinței Generale UNESCO, aflată în desfășurare, transmite APA.
„În cadrul alegerilor, candidatura Republicii Azerbaidjan a fost nominalizată pentru unul dintre cele trei posturi vacante alocate pentru Grupul Est-European”, au precizat surse de la ministerul azer de Externe.
Potrivit sursei, „la alegerile desfășurate într-un mediu extrem de competitiv, Republica Azerbaidjan a obținut 143 de voturi și a fost aleasă membru al Consiliului”.
„Sprijinul înalt pentru candidatura țării noastre este un indicator al atenției deosebite acordate Republicii Azerbaidjan în domeniul științei, educației și culturii și protejării patrimoniului cultural”, au mai menționat sursele citate de APA.
În perioada calității de membru al Comitetului Executiv al UNESCO, Azerbaidjanul își propune să aducă „o contribuție valoroasă la implementarea eficientă a mandatului UNESCO, în special în țările în curs de dezvoltare”.
Ministerul de Externe de la Baku le-a exprimat recunoștință tuturor statelor membre ale UNESCO care au sprijinit candidatura Azerbaidjanului.