Noul președinte al SUA:Trump sau Biden? Cum au votat americanii

Americanii au avut de ales între preşedintele în exercițiu, republicanul Donald Trump, care aspiră la al doilea mandat, şi candidatul Partidului Democrat, Joe Biden. După închiderea urnelor, anunţarea câştigătorului ar putea dura zile sau chiar săptămâni.

La acest scrutin, peste 100 de milioane de americani au votat prin corespondenţă din cauza pandemiei de COVID-19, ceea ce înseamnă că o întârziere în numărarea tuturor voturilor este foarte probabilă, scrie Agerpres.

Când americanii merg la urne, ei votează, de fapt, pentru electorii candidatului lor preferat – un grup de funcţionari care alcătuiesc colegiul electoral. Colegiul electoral este cel care alege preşedintele şi vicepreşedintele.

În SUA este posibil ca un candidat să devină preşedinte dacă câştigă o serie de curse strânse în anumite state; el nu trebuie să aibă majoritatea voturilor din toată ţara.

Aceasta este instituţia care i-a dat lui Donald Trump preşedinţia în 2016, chiar dacă Hillary Clinton a câştigat atunci votul popular, obţinând cu peste 3 milioane de voturi mai mult decât Trump.În total, în colegiul electoral sunt 538 de electori: câte unul pentru fiecare membru al Camerei Reprezentanţilor, doi pentru fiecare senator şi trei alocaţi Districtului Columbia prin al 22-lea Amendament.

 

Dosar Media

Ai o noutate?