Ministrul Revenco a solicitat Ministerului Finanțelor majorarea salariilor polițiștilor din 2022: ”Se va regăsi în politica bugetară pentru anul viitor”
Ministrul de Interne, Ana Revenco, promite, la 100 de zile de la aflarea în funcție că salariile polițiștilor vor fi majorate.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni TV, în care a explicat că este imposibil ca fenomenul corupției să fie eradicat din sistem, dacă veniturile polițiștilor nu vor crește.
”Mulți polițiști pleacă în concedii în plină toamnă, pentru ca să se ducă la munci sezoniere peste hotare. Să mai facă un ban. Un subofițer tânăr, cel de patrulă simplă, sau cel de la sectorul de poliție are un salariu de 5 500 de lei. Peste alți 5 ani, el va avea 6 500 de lei. Dacă vor să întrețină familii – nu este posibil cu acest nivel de salarizare și ei pleacă din sistem”, a spus Ana Revenco.
În acest context, Revenco a menționat că a solicitat Ministerului Finanțelor majorarea salariilor polițiștilor, iar pe masa ministrului de la Finanțe
”Fără condiții de muncă și salarii decente, oamenii vor pleca din sistem. Specialiștii vor să muncească într-un cadru legal. Am făcut toate calculele necesare și sunt pe masa Ministerului Finanțelor. Noi vom reuși să rezolvăm această problemă”, mai adaugă Revenco.
Revenco a menționat că majorarea salariilor polițiștilor se va regăsi în politica bugetară pentru anul 2022, iar în câteva săptămâni va fi clar cu cât vor crește salariile oamenilor în epoleți.