Cel de-al treilea președinte al Republicii Moldova, liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, a adus cuvinte de laudă diasporei pentru activismul de care au dat dovadă la alegerile prezidențiale.
”Pe mine mă bucură faptul că diaspora a participat în număr foarte mare la alegeri. Se vede că au o atitudine patriotică față de țara noastră. Acești oameni transmit în țară, poate, mai mulți bani decât facem noi toți, aici în țară, împreună cu agenții economici”, a declarat Vladimir Voronin în cadrul unei emisiuni televizate.
Igor Dodon nu procedează corect atunci când îi critică pe concetățenii noștri de peste hotare, spune Voronin. Acești oameni au fost nevoiți să plece. Faptul că au stat ore în șir în rând, au venit de la sute de km doar pentru a vota este un semn că oamenii țin la Republica Moldova.
Vladimir Voronin susține că ”cu părere de rău, diaspora noastră este dată uitării, ne amintim de acești oameni doar când avem nevoie, la alegeri”
Întrebat dacă cetățenii din Transnistria ar trebui să participe la vot în cadrul alegerilor, Vladimir Voronin declară că oamenii dacă au act care certifică faptul că sunt cetățeni ai Republicii Moldova atunci au dreptul să voteze.
”Dacă noi vom continua să numim cetățenii din stânga Nistrului – separatiști, atunci nu mai reunificăm noi țara niciodată”, adaugă Voronin.