Președintele Moldovagaz, următorul țel al PAS – Activitatea lui Vadim Ceban va fi evaluată

Activitate președintelui Consiliului de Administrare al Moldovagaz, Vadim Ceban, ar putea fi evaluată de către autorități.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Radu Marian a declarat în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV că sunt mai multe întrebări față de activitatea președintelui Moldovagaz.

”Întrebările cu privire la activitatea lui Vadim Ceban sunt legitime și nu doar a lui, dar și a conducerilor precedente. Sunt sigur că va fi evaluat de autorități. Acum nu pot să mă expun, cel mai bine ar fi să se expună Guvernul, ministerul. Dar eu, nu doar în calitate de deputat, dar și ca cetățean am întrebări și sunt sigură că activitatea acestuia va fi evaluată”, a declarat Radu Marian.

Viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat că Republica Moldova nu poate recunoaşte datoriile faţă de Gazprom fără efectuarea unui audit la compania Moldovagaz.

El a confirmat că Gazprom s-a oferit să furnizeze gaze la un preţ de piaţă, care va fi aprobat lunar, cu o reducere de 25%, dar cu anumite condiţii.

Viceprim-ministrul a recunoscut că este vorba despre rambursarea „datoriei istorice”. El nu a numit cuantumul datoriei, dar, potrivit diverselor estimări citate de reprezentanţii Gazprom, aceasta variază de la 500 până la 720 de milioane de dolari.

„Această datorie istorică datează din anul 1994. Suntem pregătiţi să discutăm aceste aspecte, dar ne putem asuma careva obligaţiuni doar după efectuarea unui audit amănunţit în compania Moldovagaz pentru a afla provenienţa acestor datorii”, a subliniat Spînu.

Menționăm că și prim-ministra Natalia Gavrilița a menționat, într-un briefing de presă, că „Moldovagaz nu se ține de cuvânt și nu asigură presiunea necesară în rețeaua de gaze. Astfel, suntem impuși să ne mișcăm mai repede, urgent, pe planul de alternativă. Ulterior, directorul Moldovagaz a venit cu o reacție, menționând că va acționa cât mai profesionist pentru a rezolva situația”.

Turcan Ana

Ai o noutate?