Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai dat o bilă neagră justiției din Moldova și a oferit câștig de cauză pentru pentru RISE Moldova și pentru jurnalistul de investigație Iurie Sanduța – autorul anchetei „Banii lui Dodon din Bahamas”.
Judecătorii de la CEDO au condamnat Republica Moldova pentru încălcarea libertății de exprimare în cazul RISE Moldova și Iurie Sanduța versus R. Moldova. „Curtea a decis în unanimitate că a existat o încălcare a articolului 10 din convenție”, scrie RISE Moldova.
Decizia instanței internaționale vine după ce liderul socialiștilor Igor Dodon și colegii lui de partid au pus presiune pe redacția RISE Moldova, cu două acțiuni similare în instanța de judecată, cu câteva zile înaintea celui de-al doilea scrutin pentru Prezidențialele din 2016. Între timp, Dodon a devenit președintele țării, iar judecătorii moldoveni au emis o decizie în favoarea partidului lui Dodon.
Unul dintre motivele care a stat la baza hotărârii emise de magistrații moldoveni a fost și faptul că nicio o instituție de stat nu a constatat că, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a primit fonduri suspecte din exterior, astfel au etichetat investigația RISE Moldova drept defăimătoare.
Iurie Sanduța, jurnalist: „Decizia de astăzi este o încurajare puternică pentru jurnaliștii din Moldova și a reporterilor de investigație ca să-și facă munca onest și fără frică față de presiunile frecvente ale politicienilor corupți dar și intimidărilor venite de la afaceriști conectați la banii publici. Totodată, astăzi, CEDO ne-a atras atenția că libertatea de exprimare este mai presus de orice interese ascunse ale unor politicieni și că oamenii au dreptul la informație, au dreptul să afle schemele și dedesubturile unor afaceri murdare, dezvăluite de jurnaliști”.
Investigația RISE Moldova în cazul Bahamas
Socialiștii s-au grupat în jurul unei afaceri secrete cu o companie offshore conectată la Federația Rusă și creată într-unul dintre cele mai cunoscute paradisuri fiscale din lume – Bahamas. Miza a fost mare: un transfer de peste 30 de milioane de lei, sumă care depășește cu mult bugetul Partidului Socialiștilor de la alegerile locale din 2015.
Banii au intrat în Moldova cu câteva luni înainte de prezidențiale, printr-o firmă de media. În baza unor contracte de împrumut, milioane de lei au ajuns din această companie la sponsori ai partidului. Unii dintre ei sunt politicieni și au urcat pe muntele Athos alături de liderul lor, Igor Dodon, candidatul cotat cu cele mai mari șanse la fotoliul de președinte.
Din cele peste 30 de milioane de lei primiți de la Westerby Limited și depozitați pentru scurt timp în contul Exclusiv Media SRL, peste 20 de milioane de lei au fost ridicați de la bancă, cash, de administratorul companiei Petru Burduja, în baza unor documente semnate de către soția lui Corneliu Furculiță, Ludmila.
În perioada martie-aprilie 2016, Burduja a motivat în fața funcționarilor băncii faptul că banii ridicați în numerar vor fi folosiți pentru „restituirea ajutorului financiar la persoane fizice”, dar și acordarea împrumutului pentru necesitățile curente ale împrumutatului. Din documentele analizate de reporterii RISE Moldova reiese că banii au ajuns apoi la persoane fizice, afiliate Partidului Socialiștilor.
Acestea au primit sume „rotungite”: între 300.000 și 500.000 de lei.
Potrivit contractelor de împrumut dintre Exclusiv Media SRL și persoanele fizice, banii au fost oferiți fără dobândă, data-limită a returnării fiind 31 decembrie 2017.
Petru Burduja: Este un împrumut contractat și înregistrat la Banca Națională. Ne-am încadrat în limita prevederilor legale. Sunt investiții pe care le-am utilizat pentru dezvoltarea postului de televiziune NTV Moldova. Dacă stai să te gândești cum unii scot banii din țară, noi am adus investiții în țară. Nu văd nicio problemă.
Corneliu Furculiță, proprietarul Exclusiv Media SRL, a împrumutat de la compania sa 6,5 milioane de lei în baza a 13 contracte de împrumut, toate a câte 500.000 de lei, semnate în perioada aprilie – mai 2016.
Potrivit declarației pe venit pentru anul 2015, familia Furculiță a înregistrat un venit total de 25 de ori mai mic decât suma împrumutată de la Exclusiv Media în două luni. Din același document reiese că Furculiță deține un teren pentru construcții, două apartamente (unul din ele fiind procurate de la șeful său de partid), o casă, două automobile: Volkswagen Passat (2009) și Toyota Auris (2008), 9 conturi bancare și două companii: Exclusiv Media SRL și Poliactiv SRL – firmă de construcții.