Igor Dodon anunță că a plecat din țară, într-o vizită de două zile pe care ar fi planificat-o mai de mult.
Într-un mesaj postat pe Faceboook, Dodon anunță că procurorul general, suspendat astăzi din funcție, a și fost reținut.
”Azi a fost comisă o greșeală politică fatală. Să arestezi un Procuror General, fără temeiuri clare, cu mascați, în grabă, noaptea, din frică față de ceea ce cunoaște el și din neputința de a merge pe căi legale în demiterea lui – toate acestea arată că guvernarea se află în mare disperare. Și a luat pe căi foarte și foarte greșite”, susține socialistul Igor Dodon.
Dodon menționează că: ”Nimeni nu poate ști exact care vor fi consecințele pe termen lung ale acestui abuz ieșit din comun asupra statului de drept, dar este clar că aceste consecințe vor fi negative pentru cei care au dat undă verde abuzului. Ei vor purta în cele din urmă răspunderea deplină pentru nebunia de astăzi”.
”Stimați cetățeni, azi ne-am convins cât e de periculos pentru un stat de drept când dictatura se camuflează în democrație și când uzurparea puterii se ascunde după slogane proeuropene. Anume asemenea procese urmărim în ultimele luni și săptămâni, când rând pe rând instituțiile statului sunt capturate politic, mai ceva ca pe timpurile lui Plahotniuc, iar guvernarea efectuează o epurare totală a celor care nu sunt membri PAS sau nu poartă eticheta de „oameni buni”. Le amintesc celor de guvernare că vremurile mereu se schimbă, mai ales așa „vremuri bune” ca acestea, și atunci vor răspunde inevitabil pentru fărădelegile și precedentele periculoase pe care le comit ei azi”, declar Dodon pe Facebook.
Deși a apărut pe micile ecrane la un post TV la ora 20:00, Dodon menționează că interviul a fost înregistrat la ora 12:00 pentru că ”a planificat din timp o deplasare de 2 zile”.
”Nu am oferit comentarii la situația de azi, pentru că nimeni nu își închipuia că Președinția și PAS vor comite o asemenea eroare strategică. Dar cu primul prilej (joi-vineri voi fi deja în țară) voi reveni la acest subiect. Toți politicienii vor avea încă multe de spus despre ce s-a întâmplat azi. Și nu doar politicienii, dar și cetățenii, procurorii, judecătorii. Astăzi este începutul sfârșitului pentru acest regim”, mai adaugă socialistul.
Procurorul General, Alexandr Stoianoglo a organizat pe 4 octombrie, ultima sa conferință de presă înainte de a fi reținut în biroul său de mascații SIS și procurorul de caz. Vedeți, textul integral al discursului lui Stoianoglo, ținut ieri în fața presei. Acesta a învinuit actuala elită politică de faptul că nu ar lupta cu corupția, dar s-ar ocupa, în mod special, de linșarea sa și înlăturarea din funcția de Procuror General.
Alexandr Stoianoglo afirmă că a devenit „principala țintă a noii guvernări”. Într-o declarație făcută la briefingul de presă, Stoianoglo susține că actuala guvernare „a pus la cale un scenariu cu implicarea unor grupări criminale și cu instituții media și ONG-uri” ca să-l discrediteze și să-l schimbe din funcție.
Astăzi, 5 octombrie, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco a anunțat că pe numele procurorului general, Alexandr Stoianoglo a fost pornit un proces penal. La puțin timp după anunțul ministrului, Procuratura Generală a anunțat un briefing pentru ora 18.00, dar acesta nu a mai început, jurnaliștii au aștepta în fața Procuraturii Generale.
Mai multe surse media au scris între timp că Alexandr Stoianoglo a fost reținut, informație care, deocamdată, nu a fost confirmată de Procuratura Generală.
În spațiul public au apărut imagini video cu mascați SIS care intră în clădirea Procuraturii.