Procurorul general, Alexandr Stoianoglo acuză actuala elită politică și pe Maia Sandu de ”atac concertat” asupra procurorului general – Declarații de ultimă oră.
Alexandr Stoianoglo, procuror general, afirmă că a devenit „principala țintă a noii guvernări”. Într-o declarație făcută la briefingul de presă, Stoianoglo susține că actuala guvernare „a pus la cale un scenariu cu implicarea unor grupări criminale și cu instituții media și ONG-uri” ca să-l discrediteze și să-l schimbe din funcție.
”Imediat după investirea noii guvernări PAS a fost anunțat război corupției. Prima, principala și unica țintă în acest război contra corupției am devenit chiar eu – Procurorul General, Alexandr Stoianoglo.
Într-un timp record și cu încălcarea flagrantă a procedurilor și regulilor a fost elaborată și aprobată o lege care prevede toate instrumentele de înlăturare, suspendare, demitere a Procurorului General – mecanisme care sunt inițiate și controlate politic. O Lege adoptată cu încălcarea flagrantă a normelor constituționale, a recomandărilor experților și structurilor europene specializate, ignorarea hotărârilor anterioare ale Curții Constituționale, prin care fusese deja declarate neconstituționale unele prevederi.
Motivarea noilor modificări legislative, potrivit Președintelui statului, se rezumă la ”eliberarea tuturor criminalilor și hoților din închisoare”, precum și ”influența grupărilor criminale asupra activității Procuraturii” – acuzații lipsite de orice temei juridic și factologic. O atare luptă cu corupția nu este întâmplătoare. Este extensia unei ample campanii regizate și coordonate în scopul blamării și discreditării Procurorului General și care a început chiar din prima zi de la numirea mea în această funcție.
E rezultatul unui scenariu punctual, pus la cale cu implicarea directă a unor grupări criminale, politicieni, printr-o rețea de ONG-uri și experți ”independenți”, dar și reprezentanți ai mass-media, la fel de ”independentă”. a declarat Stoianoglo.