Liderul socialiștilor Igor Dodon privește critic mesajul președintelui american, Joe Biden, care a salutat marți, de la tribuna ONU, schimbarea politică de la Chișinău și modul în care au votat moldovenii la alegerile din 11 iulie.
”În 2011, în timpul vizitei sale în Republica Moldova, domnul Joe Biden a transmis cam aceleași mesaje despre democrația moldovenească pe care le-a transmis recent, de la tribuna ONU, ca președinte al SUA. Și atunci, și acum ni s-a transmis mesajul că Moldova este o istorie de succes, că moldovenii trebuie să fie mândri de realizările democrației, că reformele trebuie continuate, iar economia construită etc., etc. Frumoase cuvinte, dar care nu au corespuns deloc și nu corespund realității din țară”, declară Dodon.
Totodată, Dodon adaugă că: ”Istoria de succes”, trâmbițată de guvernul Filat și AIE s-a dovedit a fi istoria unui coșmar politic și economic, când s-a furat miliardul din sistemul bancar, a fost cedat BEM și Aeroportul Chișinău, când oligarhii au încălecat țara, când oamenii au luat drumul migrației, dezamăgiți de așa-zisa democrație moldovenească cu care trebuia să ne mândrim”.
Reacția sa vine după ce Biden a declarat marți, de la tribuna ONU, că valorile democratice trăiesc în „mândrii moldoveni, care au obținut o victorie pentru forțele democrației, cu mandat de a combate corupția și de a construi o economie mai incluzivă”.
”Cu atât mai mult ne surprinde că partenerii noștri externi n-au învățat lecția din 2011 și acum, în 2021, repetă cam aceleași mesaje, fără a le adapta la realitățile din Moldova, fără a ține cont de eroarea lor în aprecierea politicii autohtone. Domnul Biden s-a grăbit să laude și să considere succes o altă istorie, sub șefia Maiei Sandu, o istorie care deja începe să se transforme pentru moldoveni nu în motiv de mândrie, ci în coșmar economic, social și administrativ. La ce să ne așteptăm de această dată? La abuzuri asupra justiției, la poliție politică, la alte scheme și furturi și la sărăcirea populației prin tarife și prețuri majorate? Acestea deja au început, iar moldovenii nu sunt deloc mândri cu asta, ei sunt din nou dezamăgiți, ca și după 2011”, conchide Dodon.
președintele american, Joe Biden, a ținut să aprecieze modul în care au votat cetățenii Republicii Moldova la alegerile din 11 iulie 2021.
Mai mult, Biden a specificat că ceea ce s-a întâmplat la scrutinul din vara acestui an este un element al democrației.
”Adevărul este că lumea democratică este oriunde. Trăiește în activiști anticorupți, apărători ai drepturilor omului, jurnaliști, luptători pentru pace. Trăiește în mândrii moldoveni care au obținut o victorie răsunătoare pentru forţele democraţiei, oferind un mandat puternic de a lupta împotriva corupției politice și pentru a construi o economie mai incluzivă”, a declarat Joe Biden la dezbaterile generale ale celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. VIDEO
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care se află la New York, a ținut săi mulțumească președintelui american.
”Realizările noastre se văd și la New York. Mulțumim domnului Joe Biden, Președintele Statelor Unite, pentru aprecierea alegerii concetățenilor noștri de a lupta pentru democrație, a combate corupția și a dezvolta o economie mai incluzivă, în cadrul mesajului Domniei sale de la tribuna ONU”, a menționat Maia Sandu.