Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, ar urma să vină la Chișinău până la sfârșitul acestei luni.
Vizita urmează a fi întreprinsă la invitația președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.
Frank-Walter Steinmeier ar urma să întreprindă vizita în Republica Moldova în perioada 28-29 septembrie și va merge la mai multe zone economice libere din țara noastră, spun sursele Dosar Media din cadrul Ministerului de Externe.
Deocamdată, Președinția nu a anunțat despre această vizită care este considerată una importantă.
La mijlocul lunii mai, Maia Sandu a efectuat o vizită în Germania, la invitația Președintelui Republicii Federale Germania.
Pe agenda zilei de 19 mai a fost trecută o întrevedere cu președintele Germaniei și o discuție cu cancelarul german, Angela Merkel.