Agenția Proprietății Publice are un nou director – Eugeniu Cozonac. Acesta deține o experiență de peste douăzeci de ani în managementul corporativ, lansarea și dezvoltarea companiilor în Moldova, Marea Britanie și SUA. A activat ca expert în recrutarea și selecția personalului de conducere executiv, inclusiv în companiile Fortune 500.
Este co-fondator al ÎCS Compudava SRL (acum Endava PLC), iar între 2000 și 2004 a fost director executiv al acestei companii. Între 2005 – 2008 a fondat compania Tricertion și a fost director operațional al acesteia. În perioada 2011-2014 a fost director pe strategia digitală a Leading The Way, între 2014-2015 – a fondat și a fost director executiv la compania Firstly, iar între 2016 și 2018 – consultant, cercetător la CarterBaldwin Executive Search.
Din 2019 până în prezent a fost director al companiei Plover LLC specializată în gestionarea investițiilor în companii software.
A făcut studii de masterat și doctorat la universități din SUA și Franța în domeniul administrării afacerilor, leadership, dezvoltarea și schimbarea organizațională.
Până în prezent a locuit cu soția și trei copii în Atlanta, statul Georgia, SUA.