Vitalie Bostan și-a dat demisia! Voicu l-a numit anul trecut în funcția de șef adjunct al IGP, iar ieri Ana Revenco i-a semnat cererea de demisie


Vitalie Bostan şi-a dat demisia din funcţia de şef adjunct al Inspectoratului General al Poliției.

Bostan și-a prezentat luni, 16 august, cererea de demisie, și aceasta a fost acceptată de ministra Ana Revenco.

Precizăm că Bostan a fost numit în august 2020 în funcția de șef adjunct la Inspectoratul General al Poliției de ministrul MAI de atunci Pavel Voicu. În același an, Bostan, în luna aprilie, fusese numit în funcția de șef interimar al Inspectoratului Național de Investigații din cadrul IGP.

Iar, înainte să fie numit șef interimar la INI, Vitalie Bostan a deținut funcția de șef al Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, iar în anii 2010-2014 a fost șef adjunct al Comisariatului de Poliție Tighina.

Vitalie Bostan și-a început activitatea în cadrul MAI din anul 1999.

Dosar Media

Ai o noutate?