Pagina electronică oficială a Curții de Conturi (www.ccrm.md) a fost ținta unui atac cibernetic. Despre aceasta anunță Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), care menționează că au fost distruse toate bazele de date publice.
„Este pentru prima oară când instituția supremă de audit se confruntă cu o asemenea situație.
Distrugerea paginii publice a avut loc în contextul unor audituri de rezonanță și cu impact în societate, la etapa raportării și mediatizării celor mai importante misiuni de audit planificate în activitatea instituției.
Investigațiile de rigoare vor identifica dacă atacul a fost organizat de hackeri arbitrar, în scopuri de șantajare, sau este vorba de o comandă planificată pentru a crea impedimente în activitatea instituției supreme de audit din țară.
Vă informăm că, Curtea de Conturi lucrează la restabilirea paginii electronice oficiale și acest proces va dura o perioadă de timp, fiind depuse toate eforturile necesare pentru ca pagina să fie funcțională cât de curând posibil”, menționează instituția.