Cel puțin patru persoane, cu antecedente penale, au fost reținute cu puțin timp în urmă de către procurori și ofițerii Serviciului Informații și Securitate, după ce ar fi pus la cale o schemă de filaj în interesele controversatului om de afaceri Veaceslav Platon.
Potrivit surselor Deschide.MD, din cadrul Procuraturii Generale, cele patru persoane, care ar avea legături cu firmele lui Veaceslav Platon, ar fi filat un judecător de la Curtea de Apel Chișinău, în gestiunea căruia se afla un dosar ce are tangențe cu controversatul om de afaceri.
Aceleași surse susțin că membrii grupului criminal organizat ar fi acționat la indicațiile și în interesul lui Platon.