Partidul Liberal, condus de fostul primar al Capitalei, Dorin Chirtoacă se alătură Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) în vederea participării împreună, pe aceeași listă, la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
Anunțul a fost făcut de către Dorin Chirtoacă în cadrul unei conferințe de presă.
Liderul liberalilor a spus că formațiunea sa va prezenta lista candidaților și va pune la dispoziție pentru AUR toate resursele partidului pentru campania electorală.
”PL continuă consolidarea curentului unionist. Am decis că noi, cei din PL, să facem front comun cu cei din AUR, care au înregistrat un rezultat foarte bun la parlamentarele de peste Prut. Am decis să participăm pe lista AUR pentru ca împreună să spargem gheața dezbinării și să clădim unirea. Vom prezenta lista candidaților și vom pune la dispoziție toate sediile și resursele necesare pentru campania electorală”, a menționat Chirtoacă.
După ce AUR a făcut apel la toate partidele unioniste din Republica Moldova să i se alăture, pentru a participa împreună la scrutinul din iulie, acestuia i s-au alăturat Uniunea Salvați Basarabia și Partidul Popular Românesc.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) din Republica Moldova este gata să ofere Partidului Unității Naționale (PUN) locul de frunte de pe listele electorale, doar ca să accepte propunerea AUR de a coagula toate forțele politice unioniste sub patronajul acestei formațiuni, pentru a participa la alegerile parlamentare din 11 iulie curent. Anunțul a fost făcut astăzi de liderul AUR, Vlad Bilețchi, în cadrul unei conferințe de presă.
Mai exact, Bilețchi a declarat că locul de frunte pe lista AUR îi va fi cedat liderului PUN, Octavian Țîcu, dacă acceptă propunerea de a merge la scrutin alături de Alianța pentru Unirea Românilor.