Reprezentanții Partidului Socialist (PSRM) și ai Partidului Comuniștilor (PCRM) au depus la Comisia Electorală Centrală (CEC) documente cu privire la înregistrarea blocului electoral. Despre aceasta a anunțat pe pagina sa de Facebook deputatul socialist, vicepreședintele Parlamentului Vlad Bătrîncea.
Potrivit surselor Dosar Media, cap de listă a blocului PSRM-PCRM ar urma să fie nimeni altul decât Vladimir Voronin, aceasta fiind una dintre condițiile liderului PCRM de a accepta formarea unui bloc comun cu cel pe care l-a numit ani al rând trădător.
”Dodon a acceptat cu greu una dintre multiplele condiții ale lui Voronin, ca acesta să fie cap de listă, iar locul doi îi revine lui Dodon. Lista va începe cu doi foști președinți de țară. Mai sunt și alte condiții înaintate, care nu ar fi fost agreate de mai mulți membri din conducerea PSRM, cum ar fi prezența impunătoare, practic egală a persoanelor delegate de PCRM la funcția de deputați. E umilitor pentru Dodon, care încă vrea să creeze impresia că e importnat”, ne spun sursele Dosar Media.
Aceste informații deocamdată nu au fost confirmate și nici infirmate de liderii celor două formațiuni.
Amintim că ieri, Consiliul Republican al PSRM a decis asupra necesității semnării Acordului de creare a Blocului Electoral al Socialiștilor și Comuniștilor, ca împreună să ”învingă” la alegeri și să asigure ”conducerea responsabilă a țării”.
Ca urmare, președintele PCRM, Vladimir Voronin și Igor Dodon a semnat documentul oficial de creare a Blocului Electoral al PSRM și PCRM.
”Membrii Consiliului Republican au fost unanimi în opinia privind necesitatea unificării forțelor politice patriotice capabile să învingă în alegeri și să asigure o guvernare profesionistă, responsabilă, cu experiență, în interesul cetățenilor țării și nu în folosul altor forțe străine. Astfel, au fost salutate acțiunile conducerii PSRM în vederea creării unui bloc electoral cu alte partide stataliste, în special cu PCRM”, susține Dodon.
Nu toți membrii Partidului Socialiștilor (PSRM) au votat pentru crearea blocului cu Partidul Comuniștilor (PCRM) în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate de pe 11 iulie curent. Despre aceasta a anunțat deputatul socialist Corneliu Furculiță în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune.
Alesul poporului a declarat că au fost ascultate toate părerile pro și contra și că această decizie a fost luată practic unanim. Deputatul spune că în urma formării acestui bloc vor fi coagulate forțele în teritoriu în campania electorală.
”Au fost unii membri care s-au abținut de la vot nu pentru că au fost împotriva acestei idei, dar pentru că, probabil, nu au fost de acord cu unele aspecte”, a spus deputatul socialist Corneliu Furculiță, la un pot TV afiliat PSRM-ului.
Consolidarea PCRM și PSRM are loc în pofida acuzațiilor reciproce de trădare dintre cei doi foști președinți de țară.