Comisia pentru Situații Excepționale de la Chișinău, dar și din alte zone ale Republicii Moldova, au decis să permită moldovenilor să meargă la cimitire în ziua de Blajini, conform tradiției. Totuși, dacă unii s-au grăbit să se bucure de aceste hotărâri, mai mulți epidemiologi vorbesc despre faptul că în câteva săptămâni după sărbătorile pascale, spitalele vor ajunge să fie, din nou, arhipline, iar cifra celor infectați va crește semnificativ.
Aceste lucruri nu au fost trecute cu vederea de către cei care au ajuns pe paturile de spital, având o formă gravă de COVID. Este vorba și despre fostul ambasador la Viena, diplomatul Andrei Popov, care a povestit public despre coșmarul prin care a trecut el, dar și alți cetățeni. Astfel, Popov a catalogat deciziile autorităților din ultima perioadă, care relaxează tot mai mult măsurile de protecție împotriva COVID-19, ca fiind niște acțiuni ”Populiste, iresponsabilitate criminală și păcătoasă”.
”În 2020, când de Blajini autoritățile au interzis accesul în cimitire, aveam în total sub 100 de decese din cauza Covid-ului și circa 3000 infectați. Astăzi, bilanțul este de 5929 de decedați și 253. 000 de infectări depistate”,menționează Andrei Popov.
Potrivit fostului ambasador la Viena, chiar dacă în ultimele săptămâni situația pandemică s-a ameliorat semnificativ, e mult prea devreme să ne relaxăm crezând că am trecut hopul. Lumea e plină de exemple ce se poate întâmpla.
”Priviți catastrofa umanitară din India. În februarie au anunțat cu trâmbițe că “au învins Covid-ul”, după care au autorizat adunările electorale si ceremoniile religioase în masă. Astăzi – 4000 oameni mor zilnic (oficial, în realitate numărul este mult mai mare) si 40% din numărul cazurilor din lume”, afirmă Popov.
Totodată, Andrei Popov, critică decizia autorităților de a le permite oamenilor să meargă la cimitire de Paștele Blajinilor.
”Oare dacă de pe patul de moarte, cei aproape 6000 de concetățeni care au fost răpuși de această boală contagioasă ar fi putut să voteze, îmi permit să cred că marea lor majoritate ar fi condamnat ferm decizia de astăzi, ce le va pune în pericol viețile și sănătatea rudelor și prietenilor care vor veni conform tradiției să-i pomenească la cimitir. Probabil urmează să asistăm în Chișinău la cea mai mare aglomerare de oameni de la declanșarea acestei Pandemii. Sper mult să nu asistăm și la o creștere bruscă a cazurilor Covid în 2 săptămâni deja “prevestită” de unii”, conchide diplomatul.
Mai mult decât atât, Popov a publicat un video, în care se aude vocea chinuitoare a unui moldovean ce se lupta pentru viață. De altfel, coleg de salon cu el.
Experții în epidemiologie vorbesc despre faptul că, în câteva săptămâni, vom reveni la situația gravă din lunile februarie – martie, când aveam aproape de două mii de infectări zilnice și zeci de decese.
De altă parte, sunt voci care spun că, autoritățile relaxează intenționat restricțiile, în ”speranța criminală” că numărul persoanelor infectate va crește, iar alegerile anticipate vor fi amânate.
Amintim că șeful socialiștilor, Igor Dodon, a ”atenționat” că numărul cazurilor va crește în luna iunie, iar Moldova va trebui să introducă noi măsuri restrictive, fie chiar să impună stare de urgență, astfel, alegerile parlamentare anticipate vor trebui amânate.