Foto:facebook/Iurie Reniță

Reniță aruncă ”bomba”, deși PG neagă: Deputatul publică documente care confirmă că ”Plahotniuc a scris autodenunț pe dosarul kuliok”

Deputatul Iurie Reniță a decis să facă publice anumite documente după ce Procuratura Generală a menționat într-un comunicat de presă că Plahotniuc și Iaralov nu ar fi depus ”autodenunțuri sau denunțuri pe dosarul kuliok”.

Iurie Reniță prezintă dovezi ale mărturiilor depuse de către cetățenii Plahotniuc și Iaralov, în cazul înregistrărilor video în care Igor Dodon ar fi primit o pungă, în care se prezumă că ar fi fost bani,

„Deoarece Procuratura Generală (PG) în frunte cu șeful ei, Alexandru Stoianoglo, nu se poate debarasa, nici în ruptul capului, să facă comentarii politice sau să interpreteze politic declarațiile deputaților și a unor actori politici (rog să vedeți Comunicatul de Presă al PG), aș vrea să reamintesc conducerii PG că nicio lege a Republicii Moldova nu abilitează această instituție a statului nostru cu dreptul legal de a face declarații și comentarii politice”, a scris deputatul pe pagina sa de facebook.

Amintim că astăzi, Procuratura Generală a emisi un comunicat de presă unde neagă că ar fi recepționat vreun autodenunț sau denunț de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov în dosarul ”kuliok”.

„Pentru corecta informare a opiniei publice, menţionăm că, Procuratura NU a recepționat vreun autodenunț sau denunț în acest sens, iar cele invocate de domnul deputat NU corespunde adevărului și nu sunt de natură să afecteze valoarea soluțiilor emise de procurori și judecători în speța dată. În acest context, lansăm o invitație publică către deputatul Reniță, în cazul în care dispune de careva materiale relevante să le prezinte oficial la Procuratură pentru a fi valorificate conform procedurilor legale(…)

„Înțelegând pe deplin importanța proceselor electorale și tendința actorilor politici spre o vizibilitate cât mai mare, Procuratura îndeamnă concurenții electorali să încerce să iasă în evidență prin alte metode decât a face din Procuratură un subiect de polemici și să-și construiască campaniile pe subiecte care țin direct de sfera competenței lor”,  spune procuratura într-un comunicat de presă.

Totodată, precizăm că  aseară, fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari, a declarat că fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, și ex-vicepreședintele formațiunii, Serghei Iaralov, au depus un autodenunț la Procuratură după ce i-au transmis lui Igor Dodon o sacoșă cu bani în iunie 2019. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Totul a început după ce în spațiul public au apărut mai multe imagini video din anul 2019 de la sediul PDM în care Vlad Plahotniuc i-a transmis o pungă, în care ar fi bani, președintelui Igor Dodon.

Dosar Media

Ai o noutate?